Poezie

despre starea confuză a orbului în fața oglinzii

1 min lectură·13 septembrie 2006

Mediu

femeia este oglinda în care orbul se privește cu palmele

numele meu plânge pe cabluri telefonice

și nota de plată e doar o însemnare ridicolă în minute

poate încetând să mai fiu oamenii se vor liniști și vor merge la piață

metronomul zilei nu se va mai opri uimit de iubirile mele

ai venit să-mi spui că ai o mână întinsă că nicicând cioburi n-au fost

ci doar un cavaler în haine subțiri de paradă petrecând drumurile

ca și cum n-aș exista dacă nu m-ar atinge pielea cenușie a dimineții mirate

apa îngrămădindu-mi în gură bucăți de oraș mie care

nici măcar n-am fost întrebat cum să fiu

azi am să-ți povestesc de cât vis se poate trudi într-o facere

pentru o casă pe dealul Galata unde va locui doar mirosul tău de pe mare

femeia mea

oglindă în care

orbul se privește cu palmele

023.735

Despre aceasta lucrare

Autor: Mihai Leoveanu
Tip: Poezie
Cuvinte: 145
Citire: 1 min
Versuri: 15
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Mihai Leoveanu. “despre starea confuză a orbului în fața oglinzii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/203517/despre-starea-confuza-a-orbului-in-fata-oglinzii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

EL Ela Victoria Luca✓13 sept. 2006

și în fiecare din ele, o femeie-oglindă, care dă sensul unei lumini, ca o trăire pulsând limitativ, în jurul aleilor, în nopțile dureros de negre. ca și cum moartea ar putea fi îngropată de sine însăși, fiindcă nimeni nu îi va supraviețui pt a o jeli. orbul este singurul care vede liniile morții din palmele oamneilor. orbul este singurul în care dimineața își înalță mirarea, fiindcă soarele nu se recunoaște în mare decât atunci când femeia nu doarme, nu plânge, nu rostește. singura trecere este prin rugă. poemul tău din azi treisprezece este un prolog pentru înălțarea Sfintei Cruci și drumul spre o lumină indigo.

Ela

MȘ

Distincție acordată

MȘ Mircea Florin Șandru✓20 sept. 2006

un poem remarcabil, construit prin alăturarea unor imagini insolite, deosebit de expresive. \"femeia este oglinda în care orbule se privește cu palmele / numele meu plânge pe cabluri telefonice / și nota de plată e doar o însemnare ridicolă în cuvinte\" sau \"apa îngrămădi ndu-mi în gură bucăți de oraș mie care / nici măcar n-am fost întrebat cum să fiu\". Este o demonstrație elocventă a faptului că aglutinarea unor sintagme aparent fără legătură poate conduce la un poem demn de toată atenția. mircea florin sandru