Doamne, dacă te strig azi, nu înseamnă deloc că mă dezic de necredința mea.
Știu că nu exiști, deși pare că mă adresez ție.
Hai, fii bun! Fii bun și presupune, două minute, de dragul unui
mă dor toate natalia
mă doare narghileaua
bradul pe care-l voi dezbrăca mâine
mă dor cele trei degete de coniac rămase în sticlă
treptele murdare de pe scara blocului
și ziarele care nu mai apar mă
Cineva, un copil, m-a desenat trist. Realitatea e cu totul alta, dar copiii au viziunile lor despre oricine.
Nu, nu sunt trist mereu, doar atunci… seara spre noapte, noaptea, la mijlocul zilei,
Sunt bine, tată, relativ, sunt mult mai bine decât cel care voi fi, probabil, cert, peste trei munți și două porți...
Sunt doar un pic mai speriat, mai dependent, mai curios, mai fascinat, mai
Port o șapcă fistichie (soarele mă vrea în iad), dar merg și la liturghie uneori, când simt cum cad.
Tac, ascult, mă rog... în fine, cred un pic în ce nu cred, până când să fug îmi vine, să-nțeleg
te rog nu-mi spune că te-am uitat
pe banca de lângă izvorul numărul șapte
picăturile sapă în lemnul vechi
ca o absență la margine de seară
te rog nu-mi spune cât de romantic
plouă timid
mi-e sete de tine mai tare ca ieri,
iar azi foamea setei succede,
arunc sentimente cum vechii boieri
doseau, sub caftane, monede.
remarc penitente poeme de lux
ce-mi cad la picioare angelic,
le-adun
Îți scriu de-aici, dintre iluzii, îți scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii și despre nodul desfăcut.
Îți scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struț,
Pe ambalaje
Și iar mi-e dor să scriu versuri. Chiar și proaste, așa cum scriu de obicei.
Nu sunt în transă. Din păcate. O fi de la stres.
Toți zic că stresul e de vină. Pentru orice. Cine-s eu să-i
Să fi fost seară ori poate în zori sau la amiază.
Nu mai știa cum a fost, habar n-avea, dar ce mai contează?
Ținuse bine minte doar albul imaculat al peretelui, cel al halatului,
Albastrul
aveam pulsul o mie
și una de nopți
privirile speriate de îndrăzneala de a fi
tânăr nu însemna fericire întotdeauna
buzunarele erau goale ca sticlele sau femeile
plângeau mai mereu în urma
mea a
Ce mai e de zis despre povești versus realitate? Mai nimic.
E nașpa când ceva despre care credeai că îți va face bine mereu ajunge să-ți facă rău. Valabil pentru orice episod din orice serial
spre mine
îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă
dacă
EL