Dunca Valentin

am să-ți povestesc într-o zi despre o clipă de-a mea oarecare desprinsă din seninul unei flori de nu-mă-uita într-adins revărsată-n uitare peste pervazul ferestrei

sunt zei sau dumnezei care adoră templele impresionante oamenii le-au ridicat astfel de lăcașe dar nu s-au pogorât niciodată să locuiască în ele mărturie stau însăși statuetele lor

soarele își azvârle razele spre pământ și acolo se-nfig rănind oameni, frunze, păsări și lut dar facându-le bine un altfel de bine ca un alint încă necunoscut pământul azvârle și el cu săgeți

cine ești tu Pământule? cine sunteți voi oamenii? cine sunt eu? cine suntem noi aceștia care existăm? e simplu e simplu ca cea mai încurcată încurcătură * alergau dupa o minge pe care o

pluteau pe o stea împleticiți în lumină cântând un refren neauzit de nimeni poate doar mimau însă cântau cu o voință vizibilă

îmi iscă în suflet furtuni dorul de tine kilometrii de ceață șterg drumul spre noi cu aripi de plumb străbat nerăbdarea din mine dacă nu reușesc, o să-ncerc să nu-mi strivesc sărutul de umeri-ți

ca o frunză timidă m-am desprins delicat de pe buzele unui copac alb și-ntr-un zbor lin mă așez pe sărutul tău Toamnă îmbrățișând pământul cu un foșnet gângav copacul își scutură frunzele

i-am văzut pentru o clipă pe Bacovia, Minulescu alergând cu o viteză fantastică după Labiș care alerga și el cu o viteză fantastică după căprioara lui în urma lor alerga de-acum o gloată

din toate câte se scoboară, doar vălul serii mi se pleacă umbratec peste frunte mă sfâşie un tainic dor când tresăltând pieptu-mi se împle de-amurg încins şi greu! simt că mă năpăde-o

flămânde fantome cu sângele încă în vene pe marginea unor iluzii deșarte se-adună tânjind în liniștea seacă a nopții după o lume mai bună urletul neputinței lor nu ajungea chemărilor foamei

creația, un simplu gând încolțit în cuvânt copleșit, cuvântul, purtând povara creației, se făcu lumină

în fiecare zi mă spăl pe mâini de primăvară, mă spăl pe mâini în fiecare zi cu mâinile curate, vara-am ținut-o-ascunsă sub o mască și pentru întâia oară toamna asta mâinile aspre nu-mi vor

sufletul tău pur și parfumat, suav și delicat de zgomotos ca și clinchetul clopoțeilor de mărgăritar, aleargă prin codrii adânci și sălbatici ai ochilor tăi, pentru puțin se încurcă prin

Nedefinit la început, tărâmul de vis parcă își contura forma luând-o cu împrumut din viitor. Undeva, pe o planetă necunoscută mie aveam să trăiesc experiențe sublime. Locația în