Poezie
frânturi
1 min lectură·
Mediu
și dacă realitatea
nu este altceva decât
proiecția gândului nostru?
și dacă
dincolo de gând
e totul?
e lumea reală
suntem noi, redescoperindu-ne?
nu știu dacă nu cumva
cerul este, de fapt, o mare de oceane
și noi, cu aripile valuri
o mare de pescăruși pe fundul acesteia
scufundându-ne zborul în ea
scurgându-ne inimile, porturi plutitoare
fără de țărm,
spre cealaltă parte a cerului ei
sub imensul strivit de înalt
ochii mamei un petic de cer subțiind
ni se-ntorc privirile-acasă și știu
că-ntr-o zi
cu sărutul încă pe frunte
aplecându-ne blând
vom dori noi să-i vedem revenind
iubirea este în tot și în toate
noi ceilalți, vom reveni
oridecâteori
fi-va nevoie până să ajungem iubire
cu o mimică desăvârșită
zvâcnind ca din zvelte-arcuiri
un gând cu zborul frânt
cu aripa necuvânt
încorsetat în bandaje franjurate
alunecând în picaj
printre vârfurile copacilor
se destramă-n imagini sparte
retrăgându-se-n cioburi
către celălalt capăt al suferinței
recăpătându-și vindecarea
021608
0
RR