Poezie
desfrunzire
1 min lectură·
Mediu
visa ca un înfrânt întins pe iarbă
și asculta scrâșnetul scoarței de copac
cedând sub umezeala toamnei nesfârșite
năclăioasă mai era iarba!
ploaia i se prelingea ușor pe gât
leneșă
ca o ultimă dorință
luna, legănându-se pe funii groase de fum
îl ademenea
vrând parcă să-l arunce în adâncul cerului.
ca o ancoră argintată
se roteau împreună într-o dulce scufundare
el decojindu-se de lut
ea dezbrăcându-se de soare
021442
0
leneșă,, sau ,,ancoră argintată,, dar si asa incarcata poezia vorbeste direct, atingand efemerul. o poezie clara si foarte vizuala prin acea ancora care impune greutate si patrundere in adancuri, in tenebre.