Poezie
oglindiri
1 min lectură·
Mediu
I
prizonieri în libertate,
din remușcări cu frustrare
mușcăm,
captivați de rebele clipe încătușate,
resemnați, o nedorită schimbare
semnăm.
în plin gol levitează dense plutiri
de aripi și zbor deopotrivă,
nemișcați, dezlănțuim inerte
rostogoliri
îngreunându-ne fiecare eschivă.
somnul ne fură noaptea din zi
apropiind în depărtări, orizontul de mare
înlănțuiți, despărțim singurătăți de
împliniri,
răsăritul de apus și apusul de
soare.
alergăm prin lanul de grâu copt
scăldați în lumină,
norii fug împreună cu noi
răscolind cerul,
spicele strivesc sub tălpile
noastre goale seninul
căror aripi nepurtate încă nu le știm
zborul?
II
uneori clipele,
desfrunzind infinitul,
aștern în fața noastră timpul
frunziș,
alteori,
topite de arșița verilor toride,
se-oglindesc absent
în albia secată a unor vremuri
trecute parcă pe furiș,
dar de fiecare dată,
întârziate spre noi și niciodată
venind,
aproape ajunse
se sting.
rostește unu,
și deja o clipă s-a scurs,
nu plânge,
oricum ele mor chiar și atunci când
taci,
un singur vis
poți da la schimb
pentru un pumn de stele
și doar prin el ai putea trăi
cu efemerul din tine veșnicia din ele
001220
0