între oglinzi paralele

/ m-am culcat odată sub cuvânt lăsându-mă acoperit ca de o aripă altădată m-am întins peste cuvânt lăsându-mă plutit în aer de o aripă câteodată mă mai ascund pe sub aripa vreunei aripi tresar încolțit de cuvinte trezindu-mă mereu mâzgălitura unui alt autograf celebru care spune totul despre el și nimic despre ea // de fiecare dată când vorbesc cu Tine îmi imaginez că dialogăm și-mi pare totul atât de real de multe ori te întreb câte ceva și, cu toate că îți cunosc tăcerile mă prefac, numai așa de dragul discuției, că îmi răspunzi tot printr-o întrebare Doamne, nu cred că exiști atunci de ce stai de vorbă cu mine? pentru că oamenii nu mai știu să asculte ori nu mai au răbdare și pentru că îmi pari, ca prieten imaginar, mult mai real... /// aș putea întinde mâinile spre mine cel ce încă nu sunt tot atât de mult pe cât încă nu-mi pot îmbrățișa plecarea într-o parte îmi întâlnesc străbunii în cealaltă mă regăsesc în cei care-or să vină! dintr-o parte răsar ca o promisiune în cealaltă îmi întind ramurile a împlinire...