Mă voi preface-n lacrimă albastră,
Cînd Dumnezeu în valul dimineții,
Pictează dragoste naturii din fereastră,
Conturul roz iubirii și al ceții.
Voi răcori bătrînele picioare,
Spălînd
Europa la un colț,
Cariat între ciubere,
Pune baza unui bolț,
Armat însă doar cu fiere...
Dulce e precum cafeaua!
O fi lapte?...O fi miere?
Muște bîzîind caneaua,
Se îndeamnă cu
Cine-s de apreciat,
Cei care doar au plecat,
Și ne strigă din vecini,
\"Sînteți fraieri, da ...senini!\"
Sau cei care au rămas,
Și o iau tot timpu-n nas,
Vrînd să facă și cultură,
Fără
La tribunalul stărilor eterne,
Se judecă poeți ce scriu cu rimă,
Nu se dedau tiparelor mondene,
Izbind în noi catrene ca o crimă!
Și astfel Dumnezeu nu ne obligă,
Să îi citim pe cei ce vor
Cînd se gîndea la tine,el micționa de frică,
Udat-a iernii poale, negînd prietenia,
Fraterniza cu blocul și strada asta mică,
Aglutina cu pleoape, rostindu-și agonia...
Cuvintele se
MOTO:\"Curajul de a fi mofturos
poezie [ Epigramă ]
se dedică celor supărați
de Ion Diviza [papu as]
Când unii mi-aruncau mănușa,
Ca prostul îmi struneam mânia,
Dar voi trânti odată
Acolo, undeva, sub soare,
Sub mîndrul lan de grîu necopt,
De-acolo vii din depărtare,
Să-mi spui o vorbă și s-o port.
S-o port cu drag căci legea noastră,
A celor ce sînt noi recruți,
Cu chip deschis și-obrazul lin
Înger curat și suavin...
Cunoști celebrul baladin?
Vino tu, vin\'!
Pe unde vii și unde pleci
Ști oare tu... acum petreci,
Vibrante căi în lumi
Epoca de aur frate,
E în mare suferință,
C-a apus pe jumătate,
La nevoi și la credință!
Uite, ieși la drumul mare,
Importanță... măgulire
O să vezi la fiecare,
Comunism în
Am să rămîn toată viața,
cu nostalgia buburuzei așezate în palmă,
cu bucuria liniștii și-a păcii,
cu sinceritatea căldurii sufletești...
Dar toate astea...dor...
Dor de dragoste,
dor de
\"-Nu vrem să-nebunim cu toții,
Destul,că au înnebunit poeții!\"
Destul că-n viața asta trist covîrșitoare,
Și cartea morții plînge că o doare...
Cuvintele sînt mute și gemetele mate,
Și
Oglinda candidului trup și zel,
al meu, al tău,...al orișicui...
nu e-n puterea nimănui,
să-și bată joc de el!
O viață avem, să ne-o trăim,
a mea ,a ta,...a tuturor...
și nu e lucru
Privesc-napoi spre tot ce-a fost,
Și nu-i nimic uitat de mine...
Cum a trecut?...nu știu prea bine,
ah...timp agnost...
Mi-e dor de casă și de ea,
Dar sînt departe și nu pot,
În goana
Mi-aduc aminte de trecut,
De clipele trecute...
De străzile pline de lut,
În ridul vieții, mute...
Ploua atunci dar nu-mi păsa,
Căci ne țineam de mînă...
Noroiul greu se revărsa,
Pe un
E toamnă acum, e toamnă iar...
Și totul parcă a ruginit...
Cazarma...a îmbătrînit!
La foc stau și la jar...
Privesc spre foc gîndind mereu,
La dulcea clipă ce s-a dus,
S-a dus picată ca
Înalț,
imn al omului,
plin de viață și sentiment...
Înalț...
piatră cu piatră,
palmă cu palmă,
minut cu minut...
Timpul e prea mic!
Spațiul e prea mare!
Vreau să cuprind spațiul,
căci
Era un timp al vieții pure,
în care noi eram...noi.
Noi...viată.
Noi...speranță.
Noi...adevăr.
Cine schimbă lumea?
Cine lovește viața?
(voci)
- Ascundeți-vă chipurile!
-
Izbucnise pe neașteptate,
iar efectul fusese zdrobitor...
Focul!
Timpul se golise de adevăr,
iar șocul izbise tot ce mai trăia (spasmodic)...
Focul!
Viața nu mai exista decît prin
Cu pasu-ncet șovăitor intrai,
pe-aleea plină cu castani,
poate la mine te gîndeai,
deși trecuseră atîția ani...
În palmă ți-a căzut o frunză,
salut din bolta falnicului dom,
îngînă-ncet, o
\"În vaduri ape repezi
ce vuiet dau în cale,
sînt reci acum și limpezi
doinind eterna jale...\"
E basmul vechi ce-ntoarnă
hrisovul vechi al lumii,
iubirea-n dor de toamnă
și-s mii și mii
Închin în cinstea marilor martiri,
o cupă din pelinul vieții noastre,
ce-a mai rămas... un cor de amăgiri,
și sărăcie, foamete, dezastre.
Mă închin iubitul meu copil,
în fața viziunii tale
Ninge afară și e bine,
și în casă ninge acum,
în betonul de la tine,
găurile-s mari de-un pumn.
Vîntul vîjîie la geamuri,
gheața stă pe ele, lauri,
tocul s-a umflat acum,
și curentul intră-n
DF