Poezie
Peisagistică
2 min lectură·
Mediu
\"-Nu vrem să-nebunim cu toții,
Destul,că au înnebunit poeții!\"
Destul că-n viața asta trist covîrșitoare,
Și cartea morții plînge că o doare...
Cuvintele sînt mute și gemetele mate,
Și cîntecele-s slute de parc-ar fi lătrate,
Izvorul de lumină a mai secat în vatră...
Și sculptorii-s de vină...ce au săpat in piatră?
Politicul renaște în semn de \"armonie\",
De mișelie oarbă, zapciu în datorie,
O nuditate surdă de oameni în mișcare,
Se mușcă-n a lui urdă și fără de culoare.
Istoria se scrie la orișice secundă,
Gogoși în actorie, agape de la pîndă,
Prieteșuguri,trape și tunuri în creanță,
Și cerberii ce-n față îți rîd cu nonșalanță!
Ne-a-ndestulat ograda cu plumbul cel organic,
Esențele de plastic din faetonul jalnic,
A robului zăbala...ispravnicului nopții,
Ne dă ca zeciuială...scîrbavnice emoții.
O crasă discrepanță de viață și speranță,
Între mirenii tandrii, valoarea-i în balanță,
În realități anoste, în viitor...de mîine,
Amarul îți înhață aromele de pîine.
În agonie lumea, abia mai licărește,
În deznădejde multă și praful cosmic crește,
Nu-i vreme nici de șagă și nici de rea credință,
Ne pare lungă darea și fără de putință.
De-aceea,iată astăzi și sufletele strigă,
În vrejul de meandre ca intr-o sfîntă ligă:
\"-Să nu înnebunim poeții!
Destul, că au innebunit profeții!\"
001275
0