Doru Mihail

După un text lung, cât o zi de post, iata că se poate si-un text scurt.
Și-atât.

de acord cu tine dragă Iulia! Ai vrut să scrii gemele sau ți-a intrat si ție autocorectul și-a ciuntit din silabe? Dar și așa, tot ai dreptate

pentru feedbackul caligrafiat cu grijă și cu stea în vârf – o stea pentru talent, și o virgulă severă pentru titluri! Și-acum, profit de ocazia că suntem doar noi doi (și, poate, un editor care se mai strecoară prin vreun colț de paragraf), ca să-ți fac o mărturisire pe șoptite, cu o timidă roșeață pe obrazul meu literar: Titlurile, draga mea, sunt singurele creații care îmi aparțin în deplinătatea inspirației. Pentru restul... apelez, cu delicatețe la o agenție. Bine, de multe ori chiar și la titluri mă mai inspir – din mersul cotidian al expresiilor neprevăzute sau, recunosc, din câte-un autor mai deștept decât mine. De pildă, „Unde dai și unde geme” – ce zici? Sună a succes editorial? Are trambulină? Se lipește?

Mi-am înregistrat vocea de caruso si am trimis. Sper ca am respectat toate indicațiile. M-am tras si-n poză pentru a fi corespunzător.

pentru aprecieri! Și îți mulțumesc și mai enorm pentru că reușești mereu să îmi faci zilele mai amuzante cu deductiile tale hazlii — uite, cu asta îmi inspiri inclusiv imaginea unei anume tipologii de băiat cu ochii albaștri (ca să adăugăm la mare, mucegai, pubele și ce-o mai veni)

îți mulțumesc pentru minunata plimbare pe la Mediterană! Te invidiez sincer pentru cât de fidel ai reprodus cântecul păsării de noapte si îți spun doar atât an to mathis, min tis pis oti ferni grusuzia!

care m-a trimis la manualul de logică. Pentru că da; poate fi:
Vidă de lipsa
ta, doar atunci cu-adevăr
plină de tine.

desigur, să spun că, la urma urmei, relativismul nu distruge reperele cu toporul, ci le roade ca moliile: încet, chicotind mefistofelic, până când te trezești că și adevărul, și binele, și frumosul ajung să pară cam... relative. Ce vreau să spun — nu sunt totuși cam prea multe poteci pe care ne invitați? Mi-e să nu ne rătăcim. Zic.

Ștefan, îți mulțumesc pentru complimente și sper să revii.

Ionuț, și ție îți mulțumesc pentru indicații. Sunt extrem de prețioase dar o să las așa. Deocamdată.

Ilie, ție îți mulțumesc cel mai mult! Nu mi-a plăcut-ul tău e fix scânteia de la bujie.

poem-expertiză a unei alunecări de teren domestic, unde tot ce apucă se prăbușește (lacrimile se-nghit, geamurile se sparg), iar memoria, în final, cu o cârpă din microfibră, vine și face menajul fin. Fără puncte, fără pauze — că și iubirea, când crapă, apăi, dom’le, crapă!

Evident, domnule Gorun, mă simt intimidat să vorbesc pe locul doi, după distinsul domn Tosa (respectele mele, domnule), care a transformat o amorțeală de miercuri 30 ante 1 mai într-un concept cu bilet dus-întors spre eternitate.
Și totuși - nu mă rabdă inima să nu adaug și eu un gând (mai puțin înalt), poate, dar cu pantofii bine lustruiți și cu selfi gata pentru prima înregistrare pe agonia fm. Descrieți -ca să revin- o stare între lumi, ceva între pernă perenă și metafizic. Admirabil, mai ales ca personal trec printr-una asemănătoare aproape în fiecare duminică (între a doua și a treia sarmală). Evident, nu vă interesează, ce pot să spun însă e că de fiecare dată simt că plutesc. Soția zice că dorm. Eu prefer să cred că sunt într-o zonă ortofizică, cu miros vag de foi de dafin. Poate că astfel de experiențe nu trebuie trăite, ci degustate — ca un vin rar, ușor tulbure, dar cu pretenții. Și dacă nu simțiți nimic, domnule Gorun, poate că tocmai asta e trăirea. Sau, la nevoie, o ciorbă prea sărată cu o seară înainte.
Vă mulțumesc pentru curajul de a fi între lumi. Eu rămân deocamdată aici, cu paharul în mână, între pat și canapea — toposul meu preferat.
Cu prețuire și un zâmbet sub mustață,
Un domn care preferă să nu gândească prea tare între mese.
Caragea

că s-a deschis la Argentin! Am baut cu poftă 4 beri. Ca și când...

Sau mai bine nu - îi las deschisă calea domnului Caragea în a ma corecta acordurile între tați si fii.

M-a deprimat exact cât trebuie. Dar cel mai mult îmi place cum respiră. Și, evident, un omagiu adânc taților care știu cât de important e să-și facă timp ca să-și învețe fiul chestiile esențiale. Al meu (de exemplu) m-a învățat să fluier cu tril.

Nu știu at all ce poate fi la 14, dar cel mai tare cred că ne-ați surprinde dacă ați aduce un anumit DJ, cu o anumită experiență, căpătată într-o anumită perioadă și descrisă destul de lax în anumite poeme – pentru a crea o anumită atmosferă și a genera anumite dezbateri. Sigur, ar putea fi și varianta de contrast: o surpriză cu adevărat plăcută.

ceea ce e dincolo de cuvinte, o sa-mi permit sa fac cel mai nesuferit si de nefacut lucru posibil! O sa-ti scriu aceasta poezie asa cum imi place mie, evident fara sa adaug absolut nimic! (o dezbrac doar de niste dantele)

mi-e frig
în această noapte înceată
ce mă respinge
la sânul ei

tu, înger obosit
mărește-mi doza de iubire
adaugă și niscaiva iertare
în sufletu-mi plăpând
ce-a devenit o ladă
cuprinsă-n mucegai

iar tu, oglindă, în tine
unghiile
să mi le-nfig primește
schimonosește-mi chipul
ce-i numai o minciună
un voal cârpit s-acopere
adâncul

dragă Ionuț, mă bucur să te inserez ca omagiu în cât mai multe poeme facil construite. Mă bucur de asemenea ori de câte ori ai dreptate!

ideea că oglinda nu arată doar chipul, ci și drumul întors spre inimă. Iar cine se vede se află. Și cine se află, zboară. Mi-a plăcut!

avem de-a face cu răsfăț generos zvârlit din boierie. Va mulțumesc din suflet domnule Maramureșanu!

îți mulțumesc pentru trecere și semn, ca să mă exprim în manieră standardizată. Așa e! Și tu ai ochi de vultur. Iar dacă la noapte o să visez unghii netăiate știu de pe-acum de unde mi se trage.