Jurnale

să pui pe hârtie toate femeile și pașii lor mici din care se fac poezii să uzi la rădăcină un copac până îi va crește pe trunchi o bucată din tine să cânți să ții de mână strâns măcar un om

DMDiana Manaila

0

0

și așa respir bleu carnea neterminată și multe absențe albastre îmi fac dimineața contur de femeie dar buzele sunt buze fără mamă cuvintele, cuvinte fără mamă și dacă timpul trece el trece

DMDiana Manaila

0

1

stau într-un zid cuminte sunt o femeie blândă din care au ieșit pescăruși tu ești dunărea tu ești un bărbat care mă strânge albastru în fața atâtor poeți inima mea ca o solniță în

DMDiana Manaila

0

0

ies din mine câinii ies lupii nicio femeie din lume nu caută drumuri fără să audă chemări femeile țin părțile negre în dreptul soarelui femeile au sânii în mijlocul lunilor pline să

DMDiana Manaila

0

1

ai o aripă în care se fac deportări în care se ucid cele mai frumoase povești despre împăcare fiecare om nou, fiecare cerc sapă în jurul tău ca într-o apă neagră *** în mine-s trupuri albe

DMDiana Manaila

0

6

cercul tău se mărește în mine ca într-o apă lină și eu te iubesc pe când tu îmi contești venele la curtea de apel a păpădiilor pentru uz de iubire pentru hărțuire în poezie si în toate

DMDiana Manaila

0

4

am scris atunci un poem ghemuit când pasărea a fost ucisă drept în mijlocul inimii *** era în duminica mare și nimeni nu mințea în biserica Domnului am apăsat pe vena în care adunam

DMDiana Manaila

0

0

tu care mă licitezi pe seap tu care îmi știi încheieturile pe de rost și mă respiri în ordine inversă pe rue de l’ame și toate bulevardele coapselor inelate pe lobul emisferei de zahăr unde

DMDiana Manaila

0

4

nu mă exprim greu în mine sunt păsările tanc soldați mutilați în zig zag și toate gheișele lumii încercuindu-mă cirque du soleil și elefanți albi fac elucubrații pe brațele fine inima mea

DMDiana Manaila

0

0

am un umăr din care curg toate atingerile nopțile rozmarinul mirosul mătăsurilor umede moscul unghia ta mentolată scriind “teiubescuri” pe norii cumulus știu neprinvindu-te simt dincolo de

DMDiana Manaila

0

2

a început să mă doară crește în mine o femeie albă care mă întreabă de ce toamna are crengile înfipte de ce pleacă acei cocori singuri pe cerul gurii de ce nu îmi calci una câte una cămășile

DMDiana Manaila

0

0

câinele meu alb crește înăuntru un om pe care îl văd îl ating îl sărut de fiecare dată când nu ești.

DMDiana Manaila

0

0

există cărți în care te vezi locuind în care florina nu mai are capăt înghite întunericul tot până la gât unde se încheie încet până la tăietura cuvintelor florinele ocupă spații roz din

DMDiana Manaila

0

0

mi-am pus rochia cu zâmbet și așa am pornit eram la un capăt de drum oamenii nu mă mai cunoșteau atunci am sădit o grădină și am înțeles tainele bulbilor acum două ierni cele mai frumoase femei

DMDiana Manaila

0

2

încât din tălpile mele nu mai răsar cărări ci femei care demolează orașe.

DMDiana Manaila

0

2

lasă întunericul în venele tale dezmiardă-l bezna îți va suge înceeeet sângele tu să o cuprinzi să nu scrii nimic nu lumina hârtia nu o mai mângâia scoate din tine oamenii pe care îi ascunzi

DMDiana Manaila

0

1

îmi spunea și lumea îmi părea atunci infinită nu îmi mai simțeam degetele mă camuflam eram o dâră albăstruie cu lumânări mici în mâinile înghețate se întâmpla mereu cam la fel până într-o zi când s-a

DMDiana Manaila

0

1

geme se ascunde te trage de păr poezia nu te ascultă sparge timpul în litere mari în litere mici poezia stă singură pe bancă în parc poezia se încolăcește împrejurul tăcerii ea te

DMDiana Manaila

0

0

este mai ușor să te cocoți pe o stea să te înseninezi dincolo crezi ca oamenii se împart în cei mai frumoși cei mai buni este imposibil să vrei totul se vinde aici se cumpără am o vecină

DMDiana Manaila

0

0

atât de adâncă durerea amurgului în care tu ai plecat fără să mă cunoști să te îngropi cu femeile tale înăuntru mâinile mele legate într-un mănunchi pe o cruce nedusă într-o îmbrățișare stau

DMDiana Manaila

0

0

au inflorit cireșii în fiecare moarte a patului tău în fiecare poveste te visez îmbracată în alb și apoi sângerez pentru orice plecare umerii mei se separă din nou... viii cu viii, morții cu

DMDiana Manaila

0

0

drumul se construiește în mine din fiecare om făcut stâncă am mers atât încât din tălpile mele curge întruna țărână mi-e dor de o întâlnire cu îngerul pe care nu îl recunosc orbirea e

DMDiana Manaila

0

1

este atunci când îți faci timp să gândesti cât de frumoasă-i viața te trezești într-o zi în care să sorbi apa din caușul palmei și apa să primească zâmbetul tău dorul copiilor tăi nu te mai

DMDiana Manaila

0

7

ciocnești un pahar la mulți ani ca și când ar fi fost anul trecut o față de masă cu îngeri aproape firești încă o dată o îmbrățișare pentru care să sper și la anul am primit de Crăciun un înger atât

DMDiana Manaila

0

2

dimineți de nea. înăuntru frig. clinchetele înghesuite simplu în metrou vacanța unor oameni care se pierd zilnic fără a se prinde de mâini “ mă gândesc la tine aș vrea sa fii lipită de mine

DMDiana Manaila

0

0

într-un colț de spital doi copii așteaptă o noapte de vise două suflete mici și un ticăit de cristal ca două lanterne, licăririle lor sub o semilună de lapte undeva la etaj după o perdea de

DMDiana Manaila

0

0

aș mângâia un câine vagabond câinii au o căldură anume câinii sunt oamenii buni care au plecat și de care ni se face un dor îngrozitor să te cuprindă o iubire imensă să o rupi, să o arunci

DMDiana Manaila

0

0

unii mă privesc ca pe un bazar am de vânzare un somn atât de frumos o priveliște lină ca o femeie blândă drăgăstoasă o întunecare și o unduire pot aștepta nefirescul am o poziție

DMDiana Manaila

0

4

sparge un pahar citește o carte arde o lumânare sădește doi bulbi de azalee prinde o libelulă recită-i un poem ascunde un părinte în brațele tale cumpără-i o pasăre

DMDiana Manaila

0

5

nu mai așterni nimic despre felul în care am putea să ne rostogolim silabisindu-ne sau despre felul în care nu ne mai iubim și dacă totuși am fi scris despre iubire la modul general tot ar

DMDiana Manaila

0

7

femeia fără brațe femeia care nu atinge oamenii ghemuită în mine privește nu se agită ea este voluptoasă ca o înmugurire nimeni nu îi va găsi venele nu o vor deschide femeia nu are

DMDiana Manaila

0

1

acum – mirosul unei femei albe ca o prelungire a respirației tale aici - un început de iubire pe care unii o numesc stare de grație eu aș numi-o ab-sen-ță absența este atunci când te

DMDiana Manaila

0

2

Ascultă-mă bine, este un joc de-a v-ați ascunselea în care nu ne vom lega la ochi...nuuuu, cârpa aceasta moale ca un desu de femeie răscoaptă o vom roti în jurul gleznelor, ne-om face zmei, plutind

DMDiana Manaila

0

0

Amelie nu știe să vorbească. Ea este o păpușă incoloră, o mică mascotă zglobie prin care colostrul răzbate albastru, ca un firicel timid de sânge pe pieptul unei june excitate. Este duminică și

DMDiana Manaila

0

0

toamna are geometriile ei când fiecare frunză simte un destin deschide o poartă către un alt sens o altă definiție a depărtării sau poate că de fapt palmele noastre sunt cele îndreptate către

DMDiana Manaila

0

2

Tu minți ca și cum ai fluiera în pădurea gârboavele acolo știi că poți să culegi gălbenele în voie să le faci declarații de dragoste coleopterelor eu nu-ți mai aud ticăitul nu mă mai pot

DMDiana Manaila

0

3

mult prea fierbinte pentru sângele meu obișnuit să stea încolăcit pe banchize de zâmbet să ningă pe ascuns cuvinte menite a urma dansul buzelor al fluturilor presați în clasoare

DMDiana Manaila

0

3

Stii, uneori fluturii își lasă coconii pe buzele mele și totul devine rotire, literele fac aripi multicolore și se desprind, mi se rostogolesc peste țesuturi...acolo v-așezați împreună pe inima mea

DMDiana Manaila

0

5

Eu nu am fost îndrăgostită niciodată. Am fost doar prinsă într-un joc de-a degetele împreunate, undeva, într-un cub închis, un simplu alcov cu scadentă pe viață. Trupul sticlos se unduia încet,

DMDiana Manaila

0

2