Șușotind cu eua

există cărți în care te vezi locuind în care florina nu mai are capăt înghite întunericul tot până la gât unde se încheie încet până la tăietura cuvintelor florinele ocupă spații roz din care smulg amintiri cu oameni ținându-se de mână ele stau așezate cuminți în fața celor care încă nu locuiesc nicăieri și se cos cu cerneală pe venele mici se dezlipesc încontinuu de piele înaltă zmeie până la un capăt pe care nu îl vezi pe care doar îl simți atârnând înăuntru ca un tunel din care tot aștepți să iasă cineva pe un alt umeraș, la pagina în care crește a mia oară florina își lipește rochițele pe trupul unor litere care au început să respire.