Poezie
Viața este propriul portret din care mereu va lipsi cineva
1 min lectură·
Mediu
există un gen literar în care nimeni nu plânge
în care apele se opresc apele nu mai curg
metastaza tăcerii în formă de absență
nu există ieșire
numai penumbrele tale peste umerii mei
doar însemnele
mâinile mi se crapă ușor devin un deșert
hai să ne facem loc în aceeași iubire
hai să ne învârtim
în mine nu se mai rătăcește mai nimeni
demult
mi s-a făcut sete în propria carne
este atât de târziu iarna asta
decorul se destramă ușor sub o lampă difuză
un singur tablou în care tu ai uitat o privire…
fiecare femeie poartă o vreme mirosul cuiva, un ecou
acum, de ce mă mângâi?
044.672
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Diana Manaila
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Diana Manaila. “Viața este propriul portret din care mereu va lipsi cineva.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-manaila/poezie/13918534/viata-este-propriul-portret-din-care-mereu-va-lipsi-cinevaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DMun singur tablou în care tu ai uitat o privire
fiecare femeie poartă o vreme mirosul cuiva, un ecou
acum de ce mă mângâi?
deși moartea morții e în tăcerea mea și moartea mea e în cuvânt, am fost nevoit să părăsesc căldura albului său și să mor în cuvântul frumos rostit pt a mă renaște iarăși într-o nouă tăcere.
aprecieri
fiecare femeie poartă o vreme mirosul cuiva, un ecou
acum de ce mă mângâi?
deși moartea morții e în tăcerea mea și moartea mea e în cuvânt, am fost nevoit să părăsesc căldura albului său și să mor în cuvântul frumos rostit pt a mă renaște iarăși într-o nouă tăcere.
aprecieri
0
AL\"fiecare femeie poartă o vreme mirosul cuiva, un ecou\" Acest vers imi aduce aminte de aceste randuri din Jurnalul lui Mihail Sebastian:
\"Un barbat nu va sti niciodata ce sedimente de amoruri trecute sunt in gesturile,in obiceiurile,in vocabularul,in ticurile unei femei\"
Mi-a placut cum ne-ai scris aici.Numai bine!
\"Un barbat nu va sti niciodata ce sedimente de amoruri trecute sunt in gesturile,in obiceiurile,in vocabularul,in ticurile unei femei\"
Mi-a placut cum ne-ai scris aici.Numai bine!
0
DMma bucur ca ati poposit cu placere si semne. Gand bun!
0
Poemul acesta e încă o dovadă că adevărata poezie, ca să nu zic literatură, se produce în afara literaturii. Atunci și acolo unde literatura nu mai e în stare să producă mare lucru, apar texte din afara zonei de influență a literaturii. Și așa se întâmplă de viacuri. Așa se întâmplă și de data asta: apare acest text care pune literatura în fața faptului împlinit:
\"mâinile mi se crapă ușor devin un deșert
hai să ne facem loc în aceeași iubire
hai să ne învârtim
în mine nu se mai rătăcește mai nimeni
demult\"
sau
\"este atât de târziu iarna asta
decorul se destramă ușor sub o lampă difuză
un singur tablou în care tu ai uitat o privire…
fiecare femeie poartă o vreme mirosul cuiva, un ecou
acum, de ce mă mângâi?\"
O mângâiere, totuși. O mângîiere cu explicațiile de mai sus.
Stea!