nu se farda, se acoperea cu o rochie absurdă și își viola inima

este mai ușor să te cocoți pe o stea să te înseninezi dincolo crezi ca oamenii se împart în cei mai frumoși cei mai buni este imposibil să vrei totul se vinde aici se cumpără am o vecină care își arată în fiecare seară rânjetul nu mai are culoare pe buze câteva secunde am crezut că e moartă este o femeie care scrie poeme în fața scării *** într-o zi nasturii erau jumătate în poem era trist de tot ca într-o țară străină mă ciocneam de balustradele serii mă mângâiam aproape că începeam să mă iubesc atunci am simțit prima oară că sunt un ocean de pești mici și calzi este mai bine decât singur mi-am zis era așaaa un freamăt, o rotire celulele mele aveau un miros de femeie care știe atât de precis ce nu vrea căutam un cuvânt să-l arunc neglijent peste umeri obosisem cumplit si se însera nimeni nu vedea frumusețea candoarea genunchilor care întârziau jocul căutam câinii buni era trist de tot ca într-o țară străină.