Daniela Luminita Teleoaca

Și nu doar pt că mă dau eu în vânt după... cireși!

Deosebite sunt în special două imagini, și anume cea a centaurilor care pasc stele, respectiv (și mai ales) imaginea celui care iubește și experimentează actul îngenuncherii ca într-un sălaș sacru, cum nu poate fi decât cel al Iubirii.

Apoi și paradoxul din:
„când tocmai te iertasem
că n-ai existat de fapt niciodată?”

Și cireșii spânzurați de o entitate așa de abstractă, dar așa de palpabilă!

Așa e cu sentimentele rămase în... ilegalitate. Dar e bine, totuși, altfel, ce plictisitoare și superficiale ar fi versurile mult prea fericite!

Și, da, balanța înclină în favoarea lucidității!

se dovedește a avea consecințe redutabile, chiar dacă starea aceea de grație nu a fost resimțită mai mult de o clipă!

Desigur, nu ne putem controla noi stările, în orice caz nu la modul absolut, însă, atunci când cosmosul „complotează”... în favoarea ta, musai trebuie să fii pe fază! (Eu sunt!!! Am fost! Voi fi!)

Gânduri bune, D.

Redundant să-mi precizez explicit Bucuria prilejuită! O simțiți, așa-i?!

Gândurile mele cele mai,... dar cele mai luminoase, D.

PS: de la o vreme îmi impusei (sic!) să scriu atunci când mă apucă, că am sau nu timp, adică... de arde au ba!

Așa este..., o mică (in)utilitate estetică sau o mică estetică utilitară, în sensul cel mai nobil al asocierilor! Ce ne-am face fără de cuvinte?!

Gândurile mele cele mai luminoase, D.

formulĂri, UN remarcabil

În orice caz, cu mult deasupra (măcar a) unora dintre textele recomandate. Nu că acesta ar fi unicul text semnat de dvs. pe care îl receptez astfel. Aici sunt formulri memorabile și mi-e greu să spun dacă există vreun vers „nelalocul lui”. Memorii afective dense, redate impecabil, cu o remarcabil impact; preferatele mele:

„viața mea despre care uneori puteam pretinde că e muzică”,
„viața e încă o sărbătoare, îți spui,
fiecare chip de om văzut în orice zi este o biblie”,
„până când ploaia mă va înnegri ca pe o icoană veche”,

Și, desigur, corona de spice evocând coroana de spini, mai exact coroana din spatele spinilor, realitatea esențială, adică lumina, viața, Învierea!


Cu admirație, D.

foarte bine / exact, aşa e cu dărâmatul templului inimii!

Gândurile mele luminoase, D.

... iubirea lui Dumnezeu se simte, numai să avem acea minimă disponibilitate pentru a nu rata momentul! Şi să învăţăm de la El nobleţea afectivă, să nu mai fim robii acelui do ut des, să facem adică gesturi, să rostim cuvinte, să nutrim sentimente fără a aştepta marea recompensă pentru bravurile noastre. Cel mai mult mi-au rămas imaginile:
- tristeţea ca stindard intangibil
- copilul copilăriei îndepărtate şi ultimul vers:
iubire e peste tot aşa cum praful revenind imediat ce l-ai înlăturat. E aici o obstinaţie afectivă pozitivă, o încăpăţânare aproape firească,… care nu ar putea fi înţeleasă deplin ignorând datele Divinului, implicit, efectele instituitoare ale Sentimentului (contracararea nepăsării, a indiferenţei, printr-un preaplin sufletesc)!

... constituie un Poem în sine!

Mulţumesc din toată inima pentru această revărsare curată de sinceritate, cum arareori îţi mai e dat să vezi în zilele noastre, acum, aşa cum spui, şi mai... delicate!
Suntem Oameni şi atunci, DA, contează Frumuseţea (gesturilor, gândurilor, cuvintelor)! Care cu siguranţă pot constitui un antidot redutabil pentru incertitudine, pentru sentimentul inutilităţii, al urâtului!

Să avem constant putere să trecem peste!

Cu cele mai luminoase gânduri de Prietenie, D.



PS.: De mai multă vreme am intuit şi eu afinităţile ns. ontologico-poetice!M-am bucurat sincer!

.. să reuşeşti / să ştii să fii în afara ecranului, adică liber!

ceva (şi) despre oglinzi, mai exact despre felul lor propriu de a se trece odată cu omul. E şi trist, şi înfricoşător să te apropii şi să constaţi... schimbarea. Dar, cum spui şi tu, să nu fugim,.. totuşi!

Gânduri bune, D.

avem impresia că nu noi, ci alţii ne-au parcurs destinul... Cât despre debandadă şi ordine, reciproca este perfect adevărată şi cu referire la el! Aici însă amândoi se pare că sunt de aceeaşi parte a baricadei, adicătelea - evrika! - niciunul nu poartă vreo vină personală!

Gânduri bune, D.

Mă bucur sincer dacă ţi-a plăcut şi, mai mult, a instituit ceea ce caraghioşii de... pragmaticieni continuă să numească... modificare contextuală!


Dumnezeu să ne ajute ca în curând să revenim la normalitate, pt că sunt convinsă că nimeni nu ar face vreun pact cu mai-puţin-curatul pt a-şi găsi o sursă... originală de inspiraţie într-o astfel de realitate!

Primăvară... normală!

Ai simţit foarte... exact imboldul meu. A fost o stare ca o durere care se cerea cât de cât exprimată, nu pentru a fi anihilată, ci pentru a fi înţeleasă şi acceptată, da, cu o rază de lumină!

Mă bucur sincer că ţi-a plăcut! Are nişte poticniri de ritm, dar, cum ai simţit şi tu, a fost aşternut fidel afectiv!

O să încerc mai des să mă exprim atunci cd resimt o anume stare, iar nu... poststare!

Gândurile mele cele mai luminoase de prietenie, D.


ps: chiar am la fereastră nişte vajnici-paşnici soldaţi!

Ce să zic?! Cred că este bine, măcar din când în când [dacă mai des nu se poate!], să aşterni repede textul când te... apucă,... că ai sau nu timp, loc…

Altfel, n-aş putea explica prea multe din cele scrise mai sus, pentru că eu doar am tastat! Ba da, ştiu ceva! Şi anume faptul că o vreme chiar nu am mai putut folosi decât, cel mult tangenţial şi oarecum mecanic, EU!

Cu prietenie luminoasă, D.

nu toate cuvintele dintr-o limbă au ceea ce se cheamă antonime. De ce creatorul de cuvinte / vorbe - omul, mânat mai mult sau mai puţin de Dumnezeu - nu a simţit nevoia de a crea termenul opus într-o serie de / în numeroase cazuri? Sau poate că anume concepte au opus... rezistenţă? Poate că aşa şi este firesc, o ordine total dihotomică reprezentând mai degrabă un nonsens [Să răspundă grozavii ăia de filosofi!] Altfel, oricât de opuse / opozabile ar fi 2 concepte sau, mai exact spus, cu cât mai opozabile sunt 2 concepte, cu atât mai mult semantica lor în oglindă se aşază / trebuie să se aşeze în conformitate cu o simetrie… perfectă, desigur în ordine pozitivă vs. negativă etc.; asta înseamnă, de fapt, antonimie. Nu ştiu, iubire ar putea fi unul dintre termenii care nu au un antonim... propriu-zis? [Iarbă chiar nu are! Şi câţi ca el!] Voiam să spun corespondentul perfect simetric în ordine opozitivă? Ură nu prea mă convinge! [Deşi se ţipă de-o veşnicie: între ură şi iubire şi/sau invers). Atunci, cred că lipsa ei, a iubirii, poate fi un antonim mai plauzibil... măcar în (dez)ordine poetică etc. etc. etc. Şi cât de profundă, de intensă mai poate fi măria-sa, Indiferenţa! Aici este minusul, pt că Iubirea (care nu) este la polul plus!

că întotdeauna este bine să avem curajul de a ne asuma realitatea [ei, sună clişeic, dar chiar că nu-i bai!], oricât de puţin roz [sic:.... rozĂ!!!] ar fi ea!

... neputinţei omului, măcar în anumite momente. De fapt, îngerul îl avem în noi, ca să nu mai zic că de colea pândeşte şi celălalt! Hei, să ne păstrăm Îngerul Bun, orice-ar fi!

Gânduri bune, D.

.. pe cât de triste, pe atât de frumoase!

Apreciez capacitatea de coborâre în lăuntruri = interiorizare(a)!

Şi imaginea visului - viselor / visurilor concentrice este interesantă, pentru că o altfel de alcătuire, cât ar fi ea de dureroasă, nu poate duce decât la Sine!

Nici vorbă de supărare, ba dimpotrivă, bucuroasă foarte!
Înţeleg cum... înţelegi actul poetic! Da, trebuie cât mai multă sugestie, cum spunea acum o vreme Mallarme: A sugera, iată visul! Înclin, totuşi, să cred că sunt o descriptivă prin excelenţă! [Recunosc, îmi place inclusiv să pictez... la propriu!!]. În acelaşi timp, ştiu că am… tendinţe explicative! (Asta mi se trage, probabil, de la munca de cercetare! Cine ştie, o fi şi vreo genă a neamului meu deprins a despica firul în patru şi de a mai strivi, măcar din când în când, corole!?). Mai găsesc ceva la mine, un ritm trepidant, care înghesuie uneori imaginea, dar, efectiv, asta este starea cu pricina în momentul respectiv! Adică sunt o descriptivă... grăbită, poate puţin nervoasă, poate puţin cam tranşantă etc.

La revizia textelor care vor fi reţinute pentru următorul volum, voi reciti au atenţie, având în minte (inclusiv) receptarea ta!

Îţi mulţumesc încă o dată pentru volumele recent trimise, din care am citit însă, deocamdată, destul de puţin. Dar tu ştii deja părerea mea, de la volumele anterioare. La tine este, într-adevăr, mai mult răgaz, mai multă aşezare (inclusiv în sensul de plasticitate!), un temperament relativ mai potolit decât al meu [eu sunt mai repezită de fel... cam în tot ceea ce fac!].

Cel mai mult la scrisul tău continuă să îmi placă latura aia neaoşă-genuină [e o prospeţime aparte, ca şi cum tocmai ai fi ieşit dintr-un… ger purificator!!], felul în care nu te sfieşti să aduci pe scenă româna arhaică şi regională, să-ţi dezveleşti sufletul, poate, uneori, la mine lăsat să aştepte [sic!] în antecameră / anticameră [sic!].

Îţi mărturisesc că şi fetiţa mea a citit şi, sincer, chiar a fost încântată, spunând că scrii... con-vin-gă-tor!!! Ehehehei, şi ce voce autorizată poate fi vocea unui copil!

Mult spor! Mult succes!

Cu prietenia cea mai luminoasă, D.

PS: Da, şi eu citesc constant textele semnate de DPC!