pseudolexical

Când hazardul, haosul și fortuitul se pliază pe viață, aceasta își pierde transparența și „necunoscutul se strecoară în noi asemenea unei umbre”.
Printre sinonime și „antonime” circulă cuvintele prin „universul” creațional.

nu toate cuvintele dintr-o limbă au ceea ce se cheamă antonime. De ce creatorul de cuvinte / vorbe - omul, mânat mai mult sau mai puţin de Dumnezeu - nu a simţit nevoia de a crea termenul opus într-o serie de / în numeroase cazuri? Sau poate că anume concepte au opus... rezistenţă? Poate că aşa şi este firesc, o ordine total dihotomică reprezentând mai degrabă un nonsens [Să răspundă grozavii ăia de filosofi!] Altfel, oricât de opuse / opozabile ar fi 2 concepte sau, mai exact spus, cu cât mai opozabile sunt 2 concepte, cu atât mai mult semantica lor în oglindă se aşază / trebuie să se aşeze în conformitate cu o simetrie… perfectă, desigur în ordine pozitivă vs. negativă etc.; asta înseamnă, de fapt, antonimie. Nu ştiu, iubire ar putea fi unul dintre termenii care nu au un antonim... propriu-zis? [Iarbă chiar nu are! Şi câţi ca el!] Voiam să spun corespondentul perfect simetric în ordine opozitivă? Ură nu prea mă convinge! [Deşi se ţipă de-o veşnicie: între ură şi iubire şi/sau invers). Atunci, cred că lipsa ei, a iubirii, poate fi un antonim mai plauzibil... măcar în (dez)ordine poetică etc. etc. etc. Şi cât de profundă, de intensă mai poate fi măria-sa, Indiferenţa! Aici este minusul, pt că Iubirea (care nu) este la polul plus!