Daniela Luminita Teleoaca
Verificat@daniela-luminita-teleoaca
„NIHIL SINE DEO!”
Volume publicate: Lingvistică: Terminologia religioasă creştină în limba română, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005 (374 p.); Semiotica discursului religios. Probleme de poetică, stilistică şi retorică, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016 (504 p.); Limbajul bisericesc actual între tradiţie şi modernitate. Literatura didactică şi literatura beletristică, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,…
Pe textul:
„mâine e prea departe" de Daniela Luminita Teleoaca
„ținând în dinți sufletul ca pe un
pui de animal sălbatic în mijlocul vâltorii”;
„sub ochii lacomi și goi ai publicului
care au plătit să te admire căzând”;
„îți vei mângâia pe cap tigrii rânjind în jurul focului
și îți vei pune ceasul să sune
pentru a doua zi”
cred că, da, trebuie musai SÃ CONTINUE!!
Pe textul:
„Continuum" de Corina Gina Papouis
RecomandatPe textul:
„ volumul unui corp" de Marinescu Victor
ps: mă bucur, totuși, că Inteligența primează!!!!
Pe textul:
„Cioraniană" de Nicolae Diaconescu
Primiți gândurile mele sincere cele mai bune! Cu Prietenie, D.
Pe textul:
„și atunci voi fi" de Daniela Luminita Teleoaca
Pe textul:
„adorm în sângele tău" de Andrei Forte
Pe textul:
„Despre cum am lucrat eu pământul în aia goală" de Sorin Stoica
Pe textul:
„dați-ne copacul imaginar! " de Daniela Luminita Teleoaca
RecomandatPe textul:
„imperativ catifelat" de Daniela Luminita Teleoaca
Pe textul:
„Despre "sinonimia interlingvistică"" de Daniela Luminita Teleoaca
RecomandatPe textul:
„Lucruri singure" de Adrian Suciu
RecomandatPe textul:
„ Închipuire" de Cristina-Monica Moldoveanu
Când există "numai răspunsuri", asta poate echivala împăcării cu majusculă, unei anumite smeriri a ființei în fața creației divine. Astfel, nu poate crește decât Viața! Frumos! Cu sinceritate, D.
Pe textul:
„ Închipuire" de Cristina-Monica Moldoveanu
Mulțumirile mele!
Pe textul:
„complicitate" de Daniela Luminita Teleoaca
... imediat după ce am terminat de scris textul de mai sus, (ca de obicei) l-am recitit. M-am poticnit și eu puțin la unele dintre secvențele asupra cărora atrageți dvs. atenția. În primul rând la enunțul cu... dizolvatul și divulgatul. Sesizând exact același lucru ca și dvs., am optat să nu ... „corectez”... mizând pe... cooperarea cititorului care, aproape fără îndoială, va deduce... subtextul, și anume: Profesorul dizolvase mitul cu pricina... DIN PUNCTUL LUI DE VEDERE, mai exact, el nu avea nici minimul dubiu legat de eficacitatea demersului său persuasiv. Deci, afirmația nu este făcută de autor sau este făcută de autor, dar reproduce convingerea unuia dintre personaje. Din punctul de vedere al Soniei, tentativa rămăsese (sic!!) la stadiul de... tentativă (Profesorul încercase, însă...)
- Da, e un cuvânt "cam șugubăț", dar asta e Sonia, nici eu nu prea am ce-i face (de data asta, percepția este pur a Soniei, adică ea se amăgește / vrea să creadă cu orice preț că "slăbiciunea" ei este doar în propriul for lăuntric observată!!)! Și, cu asta, trec la următoarea problemă (de fapt,... cam aceeași), anume discontinuitatea... stilistică... Perfect de acord, dar... perfect conștientizată trecerea aproape violentă de la.. la... și în concordanță cu temperamentul "hiatal" al Soniei, ființând destul de dramatic, în contextul unor rupturi constante, de mediu, dar și de propriile experimentări (anterioare). Totuși-totuși, nu am optat pentru titlul respectiv, Sonia cu accent grav și hiat, în „speranța” de a beneficia de unele circumstanțe atenuante cât privește... "inadvertențele" (sic!!). Pur și simplu, totul a venit de la sine! Viața însăși ne ia prin surprindere cu ritmurile sale "ondulatorii", în orice caz nu prea netede / omogene!
- Da, aveți dreptate cu semnele mele obsedante de punctuație, grafice etc., deja sunteți a treia persoană care spune asta... Pe mine însămi au început să mă deranjeze, estetă cum (înclin să cred, totuși!!) sunt sau sânt. Revizia aceea-minune (și ce muuult îmi doresc să am și eu 4 săptămâni ale mele, numai ale mele să pot termina acest modest volum!!, dar din păcate, din păcate...) va viza în mod cert și acest aspect!!
Fiți sigur, toate observațiile dvs. au fost mai multe decât binevenite! Gândurile mele bune, D.
Pe textul:
„Sonia cu accent grav si hiat (37)" de Daniela Luminita Teleoaca
Altfel, o imagine destul de interesantă, adeverindu-se încă o dată, că Tăcerea chiar poate fi de aur! Depinde însă și de context, orice absolutizare / generalizare păguboasă fiind!
Pe textul:
„sunt plecat demult sunt plecat " de Marinescu Victor
Ați citit, așadar: Mulțumesc!
Pe textul:
„Sonia cu accent grav și hiat (****)" de Daniela Luminita Teleoaca
... da, mai există și astfel de "specimene" (dar interogația dvs., aproape retorică, este perfect îndreptățită: avem a face cu o specie pe cale de dispariție / rara avis, în condițiile în care, în postpostpost.. modernitatea glorioasă, copilăria se oprește brusc pe la 11-12 ani, uneori chiar nu mai începe!!). Vă spun eu, căci cunosc îndeaproape "excepția de la regulă" și.. "excepția" pe mine!
... altfel, "vina grafică" o poartă "domnul cu mustață aproximativ în furculiță" și.. restul... (hai să zicem și, măcar 3,79 la sută, temperamentul... hiperexpresiv al Soniei!!) O artă vizuală ar fi exprimat mai concludent stupoarea Soniei în contextul interacțiunii respective, prin comparație cu un simplu semn de mirare / întrebare! Atunci....
... nu, textul nu e deloc lung, ba chiar aș putea spune că lipsa mea atroce de timp m-a determinat, ca de atâtea alte ori, la concesii... expeditive. În multe locuri, detaiul ar putea fi aprofundat fără să aluneci în... elucubrații banale (cu certitudine o voi face recitind textele, în momentul în care voi pregăti volumul cu pricina pt tipar)etc. etc. etc.
Eu chiar vă mulțumesc, domnule Diaconescu!! Gânduri doar bune, D.
Pe textul:
„Sonia cu accent grav și hiat (****)" de Daniela Luminita Teleoaca
Desigur, felul în care dvs. ați văzut / trăit textul rămâne... Este o lectură / o receptare. Nici nu se poate altfel cd este vorba despre conotație. Nici eu însămi (vorbesc despre un „eu” prototipic) nu pot percepe exact logica inspirației, a trăirii subconsțientului, a defulărilor, în cronologia lor mai mult sau mai puțin clară... Ulterior, recitind, fac legăturile între părțile componente... Văd, de ex., că am scris la început despre o dropie și mă trezesc... că am încheiat cu o pasăre devoratoare (așa mi s-a impus, scriind, Sentimentul acela care face tabula rasa din materie!!)... deși... nu intenționam deloc... etc.
Vă mulțumesc pt încurajare!
Pe textul:
„să mă iubești așa..." de Daniela Luminita Teleoaca
Va mulțumesc frumos pentru atenție! Gânduri bune,D.
Pe textul:
„să mă iubești așa..." de Daniela Luminita Teleoaca
