Poezie
despre nuditate cu dezinvoltură
1 min lectură·
Mediu
de felul meu nu abuzez de încrederea celor din jur
dar nici nu pot să fac abstracție de ceea ce văd
și de multe ori pur și simplu mă îngrozesc
când văd manechine cu ochii goi traversând grăbite orașul
aud voci golite de conținut, de nuanțe, de viață
strivite de importanța pe care și-o arogă
și mai ales golite de orice decență
nuditatea a fost primul dar primit și exprima frumosul
dar ipocrizia ne-a învățat cum să o acoperim
sub falduri fals estetice
ascundem nuditatea trupului dar etalăm golul interior
ni se pare franc să ne exhibăm goliciunea
și ca să ne putem ascunde mai bine
am lăsat cuvintele să ne dezbrace de orice inhibiții
dar cuvintele nu sunt altceva decât oglinzi
și ne trezim asemeni împăratului, etalând mândru hainele cele noi
eu îmi port nuditatea oriunde, cu decență, în timp ce mulți o lasă la garderobă
și o îmbracă numai atunci când li se cere sau cred că merită
dar cei mai mulți, în inconștiența lor
umplu spațiul public
cu tristețea inoportunului nud
023.210
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “despre nuditate cu dezinvoltură.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14109922/despre-nuditate-cu-dezinvolturaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
... nu e... poezie, dar ideile sunt interesante, pt că exprimă adevăruri de care ar trebui să fim mult mai conștienți... foarte sugestivă scena lăsatului... nudității la... garderobă (o inversare a logicii naturale a gesturilor, dar, se pare, în postmodernitatea „glorioasă” / monde a lʼenvers, masca a devenit modus vivendi prin excelență... trist, grav, dar adevărat!! Și există, într-adevăr, 2 tipuri de... nuditate. Să optăm pt cea mult mai puțin întinantă / întinătoare, chiar înălțătoare aș zice! Să ne punem „hainele” în alte împrejurări, de pildă, cd frig ni se face etc.
0
Multumesc de semn si rabdare Daniela.
0
