un alt fel de a spune...
singurul motiv pentru a trăi este să demonstrezi că știi ce poți face indiferent de ce vor spune oamenii din jurul tău pentru că tu ești scoica ce acceptă durerea și numai durerea dă naștere
singur pe lume
într-o seară, Malot se plângea de lipsă de inspirație și-atunci trezit ca după un duș rece i-am spus: singur ai venit pe lume și singur o să pleci din ea s-a uitat lung la mine, a plătit
ca o coardă abandonată. viața
viața este o continuă ascensiune ne cățărăm din piton în piton cu sau fără plasă cu sau fără regrete sau urme de îndoială urâm muntele dar în același timp îl iubim pentru că el este singurul
pe când eram în Paradis
de felul meu am fost un copil cuminte. ascultător. nu știam ce-i minciuna. nici adevărul. și viața se scurgea limpede și clar până când am fost alungat. atunci am aflat ce înseamnă revolta și
Tu ești cerul meu, ești poarta mea, ești dragostea mea
Tu ești unica și m-ai ales din mulți Pasărea degeaba își are aripile fără o boare vânt Iar cerul fără sărutul norilor este doar un iad incandescent Fiecare suflet intră în viață rupând ușa
orașul cu o mie de singurătăți
orașul meu se compune dintr-o casă, un birou, câteva tramvaie și niște străzi orașul tău are câteva străzi, niște tramvaie, un parc și o casă orașele noastre nu cred că se suprapun dar coexistă
revoluția imaculată
în orașul cu case albe prin lege femeile cu sânii albi se îmbracă-n alb prin lege bărbații își vopsesc mustățile și bărbile iar copii (din fericire) sug la sân laptele alb pentru ca legile să
exersând durerea
când oasele-ți sunt reci și ne strângem la gura peșterii, în jurul focului poveștile-și așteaptă rândul și cele spuse și cele ne dar datoria ta e să fii martor până la moarte a ta sau a
ușa spre nicăieri
trecutul se cerne după propriile legi te poate îngropa, te poate spulbera, te poate biciui sau pur și simplu te poate arunca într-o buclă din care nimeni și nimic nu te mai poate scăpa am
oameni pe care n-am să-i mai văd niciodată
scrâșnet de frâne și cauciucuri, capul unui șofer scos pe geam, un tablou fără ramă o doamnă elegantă într-un costum verde mușchi privește când la semafor când la lesa întinsă a bichonului un
crâmpeie
și da. încă nu m-am săturat de viața asta da-întotdeauna am ars jertfe în jertfelnic lumea mea e tot mai mică un motan negru câteva trepte un petec de grădină și o uitare plină de
când spaima
când spaima se înfige și sfârtecă lumina lași toată greutatea să cadă la pământ privești mâna strivită știind că-n veci e moartă și lacrima uscată se zbate-încet în gând m-au stors ca pe-o
o poezie fără poezie
țînând cont că luna aceasta, martie, a fost mai rece anul acesta nu am înflorit poeziile mele nu și-au găsit cuvintele și nici lacrimile cuvintele au plecat în exil iar lacrimile au căzut direct
desparte-mă
exodul e o dulce alinare și pribegia către sine e un chin mă lepăd, mă lepăd de mine m-alung și mă caut continuu m-arunc în uitare ca-n suliți sunt eu, pasărea spin te știu și mă
răstălmăcind
îmi place să cred că am rolul titular într-o piesă numită bombastic viața mea dar știu că mă mint frumos. așa ceva nu se poate. sunt alții care îmi scriu rolul zilnic lăsându-mă să
povestea de luni
e o poveste puţin tristă sau poate doar pesimistă care nu începe ci se termină cu a fost odată după ce ea s-a văzut măritată şi în rândul lumii intrată ea era puţin curvă răsărită în viaţă
povestea de luni
e o poveste puţin tristă sau poate doar pesimistă care nu începe ci se termină cu a fost odată după ce ea s-a văzut măritată şi în rândul lumii intrată ea era puţin curvă răsărită în viaţă
poeți ai fricii și-ai singurătății
vă rugăm să pășiți cu atenție! teren minat! fiecare cuvânt vă poate exploda în față distrugându-vă cu totul. jur-împrejur pustiu latră și soarele se șterge la ochi ici-colo câte o urmă
răsuflări...
să îți porți somnul ca pe o armură și să te apere de tot ce-i rău să te arunci în unda visului cărare să uiți mereu că ți-a fost greu cândva eram necesitate și lumea se-învârtea în jurul
retragere-n adânc
dacă-închid ochii nu mai poți să mă ajungi căci sufletul mi-a coborât în labirint departele golește totu-n jur și nu mai ai nici punte nici potecă dacă-închizi ochi jur că te voi
singurătatea. ca ispășire și pedeapsă
bătrânețea nu-i pentru cei slabi de înger. cei slabi nu se-înfruptă din ea. bătrânețea e o luptă continuă cu trecutul ce te vrea doar pentru el și cu viitorul ce nu te mai așteaptă. bătrânețea
cine alege?
când voi pleca o parte din lume se va scufunda e Atlantida mea, e partea ce mă va urma dar o altă lume locul ni-l va lua pentru că totul e măsurat, cântărit cu grijă (Mene, Mene, Tekel,
close your eyes
închide ochi puiule, îmi spuneai și vei vedea că toate spaimele dispar sub pavăza pleoapelor. și am crezut mamă închide ochii fiule, îmi spuneai și vei vedea greutățile vieții
poate că eu, poate că tu
poate că eu mă voi rătăci printre cuvinte dar ecoul tăcerilor mă va aduce iar printre voi și astfel culoarea dimineții va înflori poate că tu, odihnindu-ți uitarea, vei plânge dar lacrimile
