Poezie
oameni pe care n-am să-i mai văd niciodată
1 min lectură·
Mediu
scrâșnet de frâne și cauciucuri,
capul unui șofer scos pe geam, un tablou fără ramă
o doamnă elegantă într-un costum verde mușchi
privește când la semafor când la lesa întinsă a bichonului
un măturător împingând tomberonul gol
și copii, mulți copii ale căror chipuri se vor schimba
făcându-i de nerecunoscut sau de nereamintit
pe alei, bobocii dau să spargă în mii de cioburi
ziua aceasta, ora aceasta, momentul acesta
au trecut deja pragul amintirilor sau poate al morții
dar, pe cât de mică e lumea
pe atât de mari sunt distanțele
și dacă munții se mai întâlnesc pe o hartă
oamenii nu cred că se mai întâlnesc
trecutul? o mare necunoscută uitată zilnic
viitorul? o necontenită chemare
dar acum, în viață fiind,
simt un dor nebun de viață
indiferent dacă îmi voi mai aminti cumva
de mine
sau de cine am fost cândva
005
0