să mă iubești așa...

aș face mici modificări!

ca pe o ploaie nemiloasă de toamnă
în așteptarea
din țipătul păsării spin
să te faci că ți-este cum nu ți-a fost
vreodată mai bine
să mă iubești
să-ți fie frig
mare să-ți fie
pământ și nepământ
să-ți fiu eu... noi...

habar nu ai
că aș putea fi măcar puțin
femeie
un dram muritoare
plantă necruțătoare
crescând impudic în rănile tale
adu-ți aminte cuvintele
cercul pe care
ți l-au desenat ursitoarele

iubește-mă
dincolo de
ușa asta închisă
mult mai departe de
culoarea murdară
peste toate obișnuințele
peste toate sfârșiturile
iubește-mă
ca pe un destin

mai apoi

să rămânem întinși
să vedem cerul
cât mai este
după ospățul păsării spin

Te rog fă aceste mici modificări chia dacă sugestia vine de la un neprofesionist!




. |

...se poate si așa...numai ca eu, recitind textul, nu mi-aș aminti când, de ce si ce am vrut sa spun, ce am trăit mai exact... De ex., în final, trăirea in spiritul Iubirii mele...utopice era în sensul dematerializarii pe care am vazut-o ca pe o transcendere a materiei. Priviti de sus, cei doi ar oferi post-eveniment,imaginea Sentimentului Pur...devorator... Ei ar fi, de fapt, simțiți, iar nu vazuti...etc.etc...


Va mulțumesc frumos pentru atenție! Gânduri bune,D.

Într-adevăr se schimbă sensul, când spun "să rămânem întinși să vedem cerul" este iubirea când valul mării s-a stins după furtună.
Tu spui "să rămânem întinși să vadă cerul", adică personifici până și cerul care se minunează de ceea ce vede. Eu sunt mai pământean, percep cumva diferit lucrurile, tu ai încă o trăire adolescentină, ceea ce nu este rău ținând seama de experiența profesională pe care o ai.
"Priviti de sus, cei doi ar oferi post-eveniment,imaginea Sentimentului Pur...devorator... Ei ar fi, de fapt, simțiți, iar nu vazuti...etc.etc..."
Indiferent cum percepe fiecare cititor această poezie din "Jurnalul tău afectiv" merită a fi recomandat și de aceea îndrăznesc să-ți acord stea.

... cel minunat... că nu mă pot debarasa de adolescenta din mine!!!Chiar nu pot! Nu știu ce aș putea spune peste vreo zece ani, dar tare înclin să cred că pe al meu grai voi continua și pieri... frumos de tooot, chiar dacă în răspăr cu „evidențele”.
Desigur, felul în care dvs. ați văzut / trăit textul rămâne... Este o lectură / o receptare. Nici nu se poate altfel cd este vorba despre conotație. Nici eu însămi (vorbesc despre un „eu” prototipic) nu pot percepe exact logica inspirației, a trăirii subconsțientului, a defulărilor, în cronologia lor mai mult sau mai puțin clară... Ulterior, recitind, fac legăturile între părțile componente... Văd, de ex., că am scris la început despre o dropie și mă trezesc... că am încheiat cu o pasăre devoratoare (așa mi s-a impus, scriind, Sentimentul acela care face tabula rasa din materie!!)... deși... nu intenționam deloc... etc.

Vă mulțumesc pt încurajare!