Poezie
câteva momente foarte importante din istoria danei b.
2 min lectură·
Mediu
cum crește iarba printre cruci tot astfel eu...
1.
calul negru și deloc nărăvaș pe care l-am primit la 10 ani în dar de la tatăl meu
nu i-am dat un nume și nu l-am iubit niciodată voiam o bicicletă
am străbătut cu el în galop de vreo câteva ori câmpul de la marginea orașului
apoi l-am uitat
mi-am adus aminte de el când la 13 ani am căzut de pe bicicleta iuliei m.
și acum
2.
serile din adolescență când marta vecina mea cea matură și roșcată îmi povestea despre bărbați
despre cum gândesc ei despre cum funcționează mecanismele lor ciudate
despre cum trebuie să îi privești și să taci în prezența lor
o ascultam și creștea în mine mirarea
era fată bătrână scria poezii niciun bărbat nu o iubea
nu am înțeles-o niciodată
nici măcar acum
3.
o seară de prin \'90 sau \'91 când am luat trenul spre cluj dintr-un bucurești pe care îl iubeam
prietenii mei cascadorii plecaseră în lume departe
mi-am spus atunci că nu am să ies niciodată din țară
seara în care am părăsit bucureștiul a fost la fel de ciudată
ca toate serile în care m-am reîntors mai apoi în românia
din paris edirne budapesta chișinău roma și câte alte și alte orașe îndepărtate
pe care nu le voiam și la care am renunțat fericită
de fiecare dată spunând că e ultima întoarcere ultimul drum
ultima călătorie
la fel îmi spun și acum pregătindu-mă să plec la toamnă în haiti
4.
visul din copilărie
un bătrân cu plete și haină albă pe umeri
stând pe o piatră strălucitoare în mijlocul unui drum plin de praf
ce faci tu aici l-am întrebat ce faci tu aici
el s-a ridicat și mi-a spus drumul este semnul tău dinspre naștere nu îl ocoli
și nu l-am ocolit
5.
a treia nuntă a mea când fără de veste m-am ridicat din mijlocul nuntașilor
am ieșit afară și nu m-am mai întors
țin minte că era o noapte cu lună plină
undeva departe peste munți se aprindeau focuri la marginea pădurilor
6.
ziua de astăzi când scriu despre mine de parcă nu aș fi existat niciodată
0318.927
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 359
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “câteva momente foarte importante din istoria danei b..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/1775455/cateva-momente-foarte-importante-din-istoria-danei-bComentarii (31)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
cred ca e unul dintre cele mai bune poeme ale tale. mult biografism, dar bine stapanit, aduci cititorul in starile tale, deci il priveste. e aproape imposibil sa nu te regasesti intr-un fragment ...sunt la prima citire. voi reciti.
0
da, si mie imi place
mai putin \"aluatul mirarii\"
si finalul
in rest e chiar fain
mai putin \"aluatul mirarii\"
si finalul
in rest e chiar fain
0
Ca de obicei, o adevărată încântare să-ți citesc textele,poema ta e prima pe ziua de azi,trebuie să mărturisesc că treaba cu plecatul din mijlocul nuntașilor mi-a plăcut foarte mult,o istorie care merită scrisă, m-a făcut să zâmbesc, e o lectură care trezește vagi nostalgii, plecările, revenirile, \"pasărea migratoare\" care se întoarce mereu la același cuib,
ai reușit să legi foarte bine ideea din primul vers cu cea din versul final,
nu e nimic forțat, nimic \"întortochiat\" în această istorie,
admir naturalețea din poeziile tale Dana, ce să mai spun de vocea ta atât de liniștitoare?Are efect de sedativ...
Cu stimă,
revenim

dana,
nu sunt momente din istoria ființei tale ci sunt părți din trupul tău.
bine știm că orice sfârșit aduceun nou început
și iată structura trupului text
dintr-un sfârșit de capăt s-a NÃSCUT un altul, dana care a ființat în COPILÃRIE străbătând câmpul de la marginea orașului apoi ADOLESCENȚA \"când marta vecina mea cea matură și roșcată îmi povestea despre bărbați
despre cum gândesc ei despre cum funcționează mecanismele lor ciudate
despre cum trebuie să îi privești și să taci în prezența lor\" și MATURITATEA, plecarea din gând, plecarea din toate cu trenul spre cluj, și iată-ne din nou la semnul tău dinspre naștere ,-drumul
dar oricum nu contează dacă am fost sau nu...
și bine zici
\"ziua de astăzi când scriu despre mine de parcă nu aș fi existat niciodată\"
poemul de față este o prefață la viața ta. am citit multe texte semnate dana banu, dar cel de față nu poate fi comentatat. el întruchipează trăirea trupului.
este poemul etalon al danei banu și merită înstelat ca pe o plecare cu o icoană țintuită pe suflet pentru aducere aminte.
textul de față reprezintă pașaportul de trecere prin viață al danei banu.
spercă cei împuterniciți să consemneze trecerea danei vor înstela poemul și aici
cu mulțumiri pentru poemul trup
stimă și considerașie,dana banu!
același,
teodor dume,

scuze pentru greșelile de redactare
0
dragilor,
eu vă mulțumesc frumos, elis, enaquis, ionela, Teodor Dume, că ați trecut cu semne de lectură binevoitoare prin pagina mea
PS: trebuie să îți spun, enaquis, că ai dreptate, aluatul cela e \"fușărit\" rău de tot, l-am pus numai pentru că nu îmi suna bine \"în mine_mirarea\", voi încerca să modific cât de curând
vă salut
și mă bucur să vă aflu ai mei cititori

am trecut prin cateva momente foarte speciale citind poemul tau
chiar ma intrebam ce mai faci
felicitari
emir
chiar ma intrebam ce mai faci
felicitari
emir
0
Distincție acordată
este intr-adevar mult biografism aici, dar nu asta este important, ci manevrarea textului intr-un registru nou, intrucatva surprinzator, si spun surprinzator nu pentru ca Dana nu ar putea scrie asa, tocmai a demonstrat-o dealtfel, ci pentru ca nu este tocmai tehnica obisnuita cea pe care ne-o prezinta aici
sigur, s-ar putea ridica ceva obiectii, legate indeosebi de lungimea versurilor, dar asta banuiesc ca este o optiune personala si nu cred ca impieteaza cu ceva in economia valorica a textului
este, o spun aici, o onoare pentru mine sa pot da o stea in premiera Danei Banu
scuze pentru diacritice si pentru faptul ca nu spun mai multe, poate o sa revin, sunt la serviciu si comentez intrucatva in graba

eu sunt bine, uneori scriu, alteori tac,
da\' până la urmă așa mă tot gândesc în ultima vreme și zic precum zicea omul de pe casă al lui Ioan Flora în poezia asta pe care ți-o las aici drept semn de mulțumire:
“Era unul pe casă, de meșterea burlane și țigle și cuiburi
de bufnițe și cocostârci.
- Vezi să nu cazi de-acolo, îi tot spuneau sătenii
cu vălătuci și pălării acoperindu-le auzul.
- Ușor de zis, le răspundea el, privind fix înspre munți,
dar și de cad, tot în pământ m-opresc!
Râdeau pălăriile de el, în timp ce urca liniștit
pe axa imaginară a privirii,
coborând,
subțiindu-se de-a dreptul.
- Numai în sus să n-o iau, mai spuse omul nostru,
acolo nu mai e capăt!”(Ioan Flora-Omul de pe casă)
servus, frate emir,
dana banu(elian)

știu că nu mă iubești \"defel\" însă am monedă convertibilă
ca să nu existe discuții vin la tine când o să fii dispusă
am timbru plăcut când povestesc despre femei dacă mă iau după ce spun ele
am și reputația proastă de a fi călărit o bicicletă de damă
- Moffe!? în copilărie
acum le înțeleg pe toate dar nu sunt indiscret

textul de azi are secventialitati dispuse aparent liniar, pe orizontala. felii ca niste expresii ale unor trairi de viata ce fac insa un rotund, pentru ca intre ce exista de parca n-ar fi existat niciodata si sunt precum iarba ce creste dintre cruci, nu mai incape spatiu...
eu nu sunt deranjata de insiruirea metrica a versului. acest poem nu se socoteste. e poem trait, si-atunci orice asperitate e ingaduita. nu exista miez intre cele doua limite, si asta imi place acum. tu ai reusit sa ma faci sa-mi amintesc de matricea tuturor timpurilor, o feminitate a tuturor rotundurilor oalelor de lut ce-au fost modelate pe lume, de catre Olar..
Olar, Olar, ce nume predestinat si frumos..
Venus din Willendorf, ce semnificanta reprezentare a acestui poem..
las semn.
Linea

de ce m-ar interesa poemul acesta?eu inteleg \"biografismul\" dar pana la un punct.cand poate sa-mi trasmita ceva.ca sa nu mai zic de final
0
Biografism, așa cum spuneau și alți comentatori, dar destul de bine temperat. Un poem, fie el și biografic, este reușit atunci cînd cititorul se regăsește (fie și parțial) în el.
Am remarcat 4 și 6
citit, plăcut,
al 198-lea cititor,
anton
Am remarcat 4 și 6
citit, plăcut,
al 198-lea cititor,
anton
0
vă mulțumesc, sincer, mă bucură buna primire pe care i-ați oferit-o acestui poem nu pot decât să spun mulțumesc și să îmi văd mai departe de scrisul meu știindu-vă aproape iar asta vă asigur că e foarte important pentru mine
pelivanov, da\' dacă nu e niciun biografism aici? ei, te-ai gândit și la chestia asta, vezi tu, din perspectiva asta finalul poate suna diferit, nu-i așa? asta e o glumă, sper să râzi(s-ar putea să ai dreptate deși nu prea ți-ai nuanțat părerea, adică nu prea știu exact ce voiai să spui îmi pare că te adresezi mai mult comentatorilor decât autoarei), poate alt viitor poem de-al meu să îți trezească interesul
vă salut cu același respect al meu dintotdeauna pentru voi, dragii mei cititori
elian

din care răzbate (auto)-ironia sorții, neîndulcită decât de harul poetic
0
o istorie nu se citeste ca o carte de povesti. eu o citesc ardeleneste, cu atat mai mult cand se istoriceste o ardeleanca. m-am oprit derutat la primele doua versuri si ma tot intreb: Danu a uitat de Raigor? eu asa stiu ca elian l-a mostenit pe raigor si Iann a mostenit-o pe Naluca. ca in a doua domnie de drumetie raigor si Naluca au avut nunta-n cer. istoria asta o stie si-o boaba de piper.
0
cum mai deznozi tu nodul poveștilor mereu, bătrâne prieten
da, raigor era raigor dar ăsta nu era numele dat de mine ci de tatăl meu...
ce am scris eu aici e doar o poezea mai mult sau mai puțin reușită
istoria ei ține de o altă poveste care nu vine din lumea lui raigor nici din cea a lui elian ci din lumea danei b.
acuma ce să mai spun...nu mai spun nimic
doar
mulțumesc frumos

uite ce face nonșalanța dintr-un text, îl aduce mai aproape de verosimil.
cum că sinceritatea poate să nu fie nonșalantă, numai că atunci subminează din ținuta construcției, o înțepenește. dar cum spuneam, nu e cazul acum aici.
ci e rost de tăvălug nici prea gresiv, dar nici ignorabil din partea celui pe care îl asimilează (în primul rând autorul).
ultimul vers îmi pare totuși prea justificativ, dar are sens în ansamblul confesiv.

Stii ca mereu aleg un vers din textele tale. Sau el ma alege pe mine. Nu mai stiu. Cert e ca intr-un punct rezonez mult cu ceva anume din . Astazi a fost: \" cum creste iarba printre cruci tot astfel eu. \"
Scrii cu sinceritate Dana, si nu pot sa nu recunosc ca ai trairi autentice pe care le dezvalui si invalui in aceeasi masura. Citit, placut, strans intre ochi versul.
Cu drag

nu sunt neasteptate, Dana. Tu scrii bine si ai foarte multi cititori fideli. Ti-am citit la fel si celelalte poeme, doar ca nu tot timpul ochiul lasa semn, doar trece si pleca cu ceva tin tine mai departe. uneori insa, ca acum, simti nevoia sa te opresti langa autor si sa-i spui ceva, asa, ca o imbratisare.
Cu sinceritate
Cu sinceritate
0
pleaca, din tine-
0
trebuie să recunosc, ambiguitatea m-a atras întotdeauna, mi se pare fascinant faptul că, în funcție de context, cuvintele pot avea un șir întreg de semnificații,
crede-mă, aparenta lipsă de legătură dintre fragmente e una studiată
se pare că majoritatea lectorilor sunt înclinați să ia în calcul mai mult biografismul acut de aici
casa de poezie, vreau să îți spun că foarte rar mi se întâmplă ca un cititor să înțeleagă exact intenția mea reală, cea din interiorul textului, mi se vorbește, în general, despre naturalețe, simplitate, biografism...
da, foarte rar un comentator care să se situeze în interiorul textului nu în exteriorul lui
mi-a făcut plăcere să citesc semnul tău
cu bine,
dana

o ditamai minunăția de poem \'autobiografic\'.
L-am savurat și te-am citit de parcă aș fi asistat la o reclamă despre un film care te povestește.
Fain, fain.

s-a blocat PC-ul și s-a dat send și NU AM TERMINAT CE AVEAM DE SPUS:)
așadar, reluând:
Poemul pare la prima vedere o imagine autobiografică(cu miros comercial), o poevste în șase acte despre viața autoarei, dar eu tind să cred că este mult mai mult decât atât. Simt în acest text o prezență generalizată a spațiului în care se derulează toate aceste acțiuni \'poemice\'. Poemul te povestește ascunzând subtil spațiul acesta molecular al existenței pentru că, până la urmă, poezia pune poroblema existenței, așa cum poate fi ea înțeleasă din prisma poetului.
salut!