deșertăciune

noi nu tocmim ucigași pe bani sclipitori să ne curme viața mutti.
noi doar așteptăm. murim foarte rar și cu mult folos în câteun fapt de seară.
vin atunci mamele noastre cu mâna la gură bocesc prelung de se învolbură norii pe cer
și curg pâraie pâraie versuri țărâna cade peste capetele noastre întru greșeala nașterii ce nu ne-a fost îndeajuns. noi râdem mutti și iar ne naștem că ne place. și ne iubim morțile astea mici și trufașe.
ieșim apoi cu pământ pe umeri mai înalți decât munții cei de acasă
mai curați decât apele mureșului când iarna dă bici scurt primăverii.

iată cum stăm pe scările astea care duc strâmt înspre mansarda goală
ca două boabe de piper ca două ferestre sparte de vânt. se adună lumina în jurul nostru mutti.
uite cum stă la sfat cu noi că ne știe și ne primenește și ne ia drept umbre înaintemergătoare.
da\' tu să nu taci mutti să urli cum urlu și eu când luna se zvântă șuie peste dealuri hăt departe.
și urletul se face seară și seara cărare galben-verzuie cu altiță de sânziană și busuioc uscat la grindă.

umblăm prin praf încă din visul acela cu bătrânul și piatra din mijlocul drumului.
când vine oboseala să ne cânte prohodul atunci ni se pare călătoria mai dulce.
și nu-i vine ea de hac norocului nostru. că e al nostru mutti norocul al nostru mă
nu l-am furat de pe mesele celor întristați și nici nu l-am găsit scormonind
prin beciurile unde oameni cu fețe de ceară ne-au închis ca să ne învețe răbdarea.

mânăm aprige herghelii spre locuri pe care alții nici nu le visează.
noi nu murim mutti de mâna străinului și nici de cea a prietenului
nici de lacrima mumelor noastre nici de ziuă nici de noapte
noi murim des și bine de moartea bună a noastră cea drept îmblânzitoare
nu de altceva da\' sălbatic și viu ne e rostul. să nu taci mutti să urli auzi tu să urli
că doar nu e nimeni pe aici să vadă să știe să afle.



ascultă poezia în lectura autoarei