Dacian Constantin

s-a prins un cârcel de urmele tale ai fost acolo să-mi înșeli nașterea cu mama de mână și steaua-n capricorn am mers atâta drum în compas că visez numai cercuri sub pudră se vindecă

ah nu nu tăiați tăăăiați cu mai multă viață nu vă crede nimeni capul mai pe spate iar tu parcă ai uitat că ești bărbat doar dacă îți zvâcnește verde o venă sub piele tâmpla spre mine zic și gura spre

ne pare rău, la semnalul următor vor înflori cactușii. abonatul e momentan în căutare de umbre în deșert. luați o pauză în sec gustul rămuros al pierzaniei. pentru înțelegere vă răsplătim cu

adevărul este că în cetatea de zadă sunt singurul înger pe role aripile mi-au dezertat în podgorii din care azi mă bei cu potire subțiri angelică poțiune - exclami deși nu-ți trece prin gând că

nu mă pot desprinde nu deși îmi doresc să fecundez lumina eu sunt pe lamelă cu ochiul tău deasupra încălecându-mă aș putea țâșni în el de-a dreptul te-aș putea orbi lighioană ca atunci când îți

Călin este copil. El și-a luat mingea și tenișii bleumarin și a plecat la joacă. În urmă, mama lui îl privește cu dragostea care nu poate fi copiată. Înaintea lui e cetatea în care se va juca

mâna care m-ar ucide stă prinsă-n contemplare pe umerii soldatului crește iarba timpul ninge desculț în palmele istoriei suntem doar somnambuli anonimi de aceea fără milă tradu-mă în

privirea tanga mă decapitează - hârșt din tu dedat la prostii auuu-supus din eu-indus așa se face că la trei degete deasupra buricului lumii plutesc creieri cu aripi - fâlfâloșenii gratuite ideile

Și uite așa își luase iubirea costumul ei de gală, ponosit de atâția ani în care n-a fost decât o biată sperietoare pe câmpul în care prea atent îți cultivai macii dorinței. La ce spectacol, la ce

dacă fusta pământului ar intra la apă distanțele s-ar crepona încrețită ziua ar deveni o falie prin care dumnezeu ne-ar privi direct în inimi săgeată (ne-ar cam înghesui dumnezeu cu ditamaia

clănțănesc silabele pe piele de pofta de-a le face rugă îți rimează până și zbaterea de gene, 1 cu 2 si 2 cu 4, treizeci și șase de revărsări - îți calculez extazul la scară

Fâl – fâl ! Dughenele românești de pe care tinerii Icari își iau zborul spre țările calde rămân pleșuve intelectual și cu buza umflată a mediu natural în care, nu-i așa, nici vorbă să planezi paralel

mai am cinci minute cinci bătăi cinci ferestre cinci șovăiri până la dreapta judecată a mâinilor sunt nevinovat onorată instanță umblă vorba cum c-am atins țipătul că mi-a făcut

dau raport genunchilor mei că acum câteva minute chiar în urma lor era prea vară prea lumină prea frunte dogorită prea încinsă în mine plasmă prea albastră rochia și tivul ei prea scurt dau raport

sunt o boală care poate fi contactată prin privire uneori merg de-a dreapta cailor alteori pe grumazul ieșirii din sine (totul este în întregime al meu în curând) mă răspândesc printre maci

nimeni nu răscumpără amănuntele vieții mele nimeni nu le vrea eu adun cunoașterea din palmele profetului nici țipenie de om nici aripă de înger care să îmi dea dreptate bineînțeles

n-o să scriu ce nu s-a scris dar în camera mea o să fac curățenie și lumină puține femei sunt ca mine puține femei știu ce știu eu viața nu mai contează când știi ce știu eu și n-o să

m-am băgat în mormântul tatei și m-am întins peste oase o rotulă de-a lui se cuibărește în lăcașul din spatele genunchiului meu respir pe lângă crucea de marmură în memoria celui ce a fost

\" într-o zi îmi vei strânge toate visele și mă vei închide cu totul sub cheie în inima ta voi face atunci pui cu ochi albaștri ți-i voi elibera printre vene să te inunde jucăuși spre

mi-am înșelat libidoul doream atât de mulți copaci în jurul privirii mele încât n-am auzit cum din iris îmi creștea iarba trosnea verdele-n căprui și osul în carne de poftele mele de pruni de

mi-este cerul un alt fel de tavan mă ridic pe vârfuri și îi ating tălpile cu coatele-i țin prăbușite aripile mi-este pământul un alt fel de podea sub ea înmuguresc oase și verde