în amiazul acela
tenișii noștri erau cei mai frumoși de pe planetă
gândeam așa cu privirea pe
mustățile lor care alunecau stânga-dreapta
hlizite pe sub manșete de blug
o piersică grasă
deodată m-am simțit singur
până și respirul se multiplică în auz
cu herți și înălțime
aici unde aerul se ia la trântă cu bazaltul
aici unde dunăre firea
sărută cerul cu voluptatea contopirii
mă dezvelesc de papirus e cald sub litera mâinilor tale
rochia mea e și ea o dimineață brodată cu nori
un puseu de metafore copile duse la râu
izbucnesc dinspre margini dilatând cuprinsul
ai ști
pentru că-n noi se zbate un cub de dragoste
cu aripi
ashzhara a urlat
avea pumnii strânși
îi ochi îi tălăzuia isteric o poftă
țipătul mi-a alunecat pe fereastră
izbit s-a întors în ecou în gura
a reușit descarcerea cutiei toracice ai găsit acolo o inimă stâlcită-n propriul ei ritm
o grădină zoologică vie
arheologule
suflă puf puf peste ea irig-o înfige-ți degetul în pânza ei freatică fă
- Fiu-tu iar a plecat să colinde coclaurele, că am ajuns să pun și eu totul la genul feminin, așa l-ai înnebunit tu, i-ai stâlcit limba română, i-ai zis că șesul, când e îndrăgostit de-un munte,
Când te trezești dimineața și cearșaful se lipește de tine
și chipul tău este frumos ca după ce faci dragoste,
soarele despică aerul în particule strălucitoare. Asemeni
unui tir de mare tonaj.
cu timpul până și
masca de fontă se lipește
de față
prin găurile pentru ochi
las decupată să se caște
o limită:
două gropi adânci în care de pe dinăuntru
viermele meu excavează prin
În lac,acolo va trebui să înotăm
lebede dalbe și cu două spinări;
În munte,acolo va trebui să ne ridicăm
brazi vii cu două picioare;
În câmpie,acolo va trebui să ne-ncolțim
dor germinal cu
Ai pierdut vreodată vreun tren?
Uite-așa, să îl vezi cum se duce,
Sacadând cel mai vârstnic refren,
Chatanoogă cu aripi caduce.
Ai pierdut vreodată vreun ceas?
Uite-așa, să îl vezi cum se
ceață nesătulă la fereastra lui octombrie 16 în zori de ora cinci
jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens
amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea
sunt mândră c-am descoperit
dragul meu,
totul e așa cum știi pe de rost eu mai înaltă decât crucea
dansez în ciuda umbrei mele purtând-o pe-a ta
apoi te înșel cu lumina când mă dezbrac uit de mine închid ochii te
mă vreau prețioasă, să iau ochii lumii
să desenez o câmpie de iriși
care să-l privească pe Dumnezeu
prin lacrima mea
mă vreau atârnată la gâtul lebedei
sau la glezna rătăcirii de sine
sau
duminica târziu tata mă duce
pe umeri mama este frumoasă
cizmele ei înalte troncănesc
piatra cubică tata are obrazul roșu
și miroase a țigări văd ceața
mâncând din case și niște câini
părăsiți
lumea mea se îndepărtează de tine direct proporțional cu gradul de întâmplare a acului. înfiptă tăcere în vene. sau sub limbă. cine ți-a zis, ursule, că nu se poate atinge absolutul numai din
de azi mă las de fumat
m-apuc de un viciu resort
ogdon cenușiu spânzurat
de vas cu pântecul mort
să mă rănesc în rafale
nu doar în plămânii zburați
aduși între buzele tale
virgine la cina
o să trag cu dinții de buza apusului
până mi-oi face piercing cu luna
încăpățânată în palmele tale zvârcolesc lumina
încurcându-i pliurile
și degetul mic se zdrelește de-o margine rea
și clipa
din aproape-n aproape și încă de-azi noapte
vânez un tânăr cu fruntea pădure
i-am întins peste ape brâu de cicoară
tăvălită în rouă alunec spre moară
să plămădesc luna să-i hrănesc
Copiii se aruncă în hău
Zâmbind și lăcuind aripa.
Te-am întrebat cum te numești.
Algele rețin. Algele se țin
de tine ca de piciorul lui Isus.
Exagerezi, zise semimuza.
E doar un plop.
Un plop
atunci când se apucă de scris
poetele nu se dau cu cremă de mâini
ele doar cheamă moașele
să le stea pe umăr
să le-aștepte nașterea
ultimului vers
în noaptea lor de dragoste
poetele nu
se mută catrafusele
și ochii
pe partea otrăvită a cifrei
unu
cine ne mai înghite acum
când burta pământului s-a umflat
de morți
în toate fricile mele
un pitic iritat trage de sertare
în ceafa mea se află un ecran
pe care-mi rulez la vedere scorburile
intră-mă tu
merg cu spatele în-spre fețe de oameni
de-abia când părăsesc
mi-arăt ochii
deduc între timp din spirulina
calculez la rece șansele pe care le mai poate avea cuvântul
dacă nu l-aș folosi pentru iubire
i-aș pune arma-n brațe și l-aș trimite la război
aș privi în urma lui ca Lua dilatându-mi