Cât o zi de post sunt cerceii ce spânzură
valea din hăul crescut între noi
dovezile vin și cazul se naște rotund
cu logica rece a crimei
cuvântul s-a lovit de oglindă și
s-a văzut în cădere cum
de azi înainte voi veni la tine
în fiecare seară cu o pereche de șosete
din bumbac drept răsplată o să mă inspectezi
atingându-mi genunchiul cu pulpa eu o să mă prefac
că nu știu ce e asta o să
hai să intrăm la noapte pe furiș în teatru paznicul doarme pe la trei
cu fruntea pe masa lui bătrână cu radioul deschis i se mișcă mustața zici
chicotim
rochia mea se-agață de pervaz hopa sus mă
de prea mult timp îmi lunecă prin piele
cancerul unei obsesii
neputința de a iubi a doua oară
din respect pentru cea dintâi
teama de comparații și de ridicări pe brațe
ale sinelui
de prea
deși m-am dezbrăcat de goana sângelui,
tot alerg la Manole să îi desenez
cu unghiile înfipte-n norii-copii,
un zid de carne și-o rugă
miros iar a legendă și-o ctitorie
mi se prelinge din
ți se zbate un pește în ochiul stâng
ți-a cam secat privirea nu te mișca
o să te viitor popular
până mâine
n-am planuri decât până la secunda 2
la a treia încrucișare de idile
se va
amusinează-mi firea printre zăbrele
mai întâi un deget,apoi o lopată,
nu-mi trebuie mai mult ca să-mi săp
tranșee
înscenează-mi eu-l fără contur
uite,am să las coatele sub cer
susținându-ți
să știi că trăiesc
uneori prin spori deseori prin branhii
trăiesc de-a binelea sfidându-mi regnul
și coloana vertebrală
merg la bunici în vacanțe
să văd cum iulie își împletește cozile peste
odaia stă la pândă
oftează-n locul tău
peretele e o iubire
de care mă tot lovesc
l-am tapetat albastru
irișii tăi m-au privit
nu uita să respiri azi
nu uita cheile
odaia stă la
- sunt profesionistă -
știu să fac o serie de giumbușlucuri
care mai de care mai sprințare
azi pot să-ți tai ideile dintr-o suflare
mâine le pot răsădi pe la semafoare
știu să înnod turnurile
am o înălțime care sfidează și scot sunete de leoaică în călduri
tropicale sleite resemnate vii
mi-e foame de-un sânge erect cu dor de ducă
dinspre copcă spre cer
nu mai am de unde să mă
să iubești de la zero
fără amintiri
să intri în om
ca într-o apă botezătoare
să-l ferești de invazii
microbi răceală frică
iar noaptea să-i ții cumva
visele de mână
oho. măcar de data asta
măcar o
mopul din debara te iubește
îți linge mizeriile le adună și doarme în ele
o ia mereu de la capăt
pentru că încă de dimineață
sunt multe podele de spălat multe rahaturi de-nghițit
hapuri
se duc
copilul care bărbat doarme
în patul meu și-n somnul lui
bea fiecare sunet
în vise colorându-l
bărbatul care copil doarme
în patul lui și-n somnul meu
bea fiecare culoare
în vise
străpung arborele cu o privire
despicat în două nu-și mai ascunde
nici anii nici seva
ești fulgerătoare, femeie, îmi urlă
pe două voci smintit bocancii
mustățile lor sunt legate strâns
deși
tu știi că atunci
când tata ne pierduse
mă uitam la tine ca la un străin
erai murdar și în genunchi
aveai două zgaibe coapte
stăteai cu pisicul în brațe
și n-ai înțeles
mi-a fost atât de
ce-mi dai azi, hârșt, hârșt, să-ți dau această cădere de pleoape, întretăiere cu aerul dintre doi pereți? ce-mi dai să nu mor, să nu renunț la umbra crucii mele, mirată-n catedrală, ca o frunte de