Dacian Constantin

Cât o zi de post sunt cerceii ce spânzură valea din hăul crescut între noi dovezile vin și cazul se naște rotund cu logica rece a crimei cuvântul s-a lovit de oglindă și s-a văzut în cădere cum

hai să intrăm la noapte pe furiș în teatru paznicul doarme pe la trei cu fruntea pe masa lui bătrână cu radioul deschis i se mișcă mustața zici chicotim rochia mea se-agață de pervaz hopa sus mă

de prea mult timp îmi lunecă prin piele cancerul unei obsesii neputința de a iubi a doua oară din respect pentru cea dintâi teama de comparații și de ridicări pe brațe ale sinelui de prea

deși m-am dezbrăcat de goana sângelui, tot alerg la Manole să îi desenez cu unghiile înfipte-n norii-copii, un zid de carne și-o rugă miros iar a legendă și-o ctitorie mi se prelinge din

ți se zbate un pește în ochiul stâng ți-a cam secat privirea nu te mișca o să te viitor popular până mâine n-am planuri decât până la secunda 2 la a treia încrucișare de idile se va

amusinează-mi firea printre zăbrele mai întâi un deget,apoi o lopată, nu-mi trebuie mai mult ca să-mi săp tranșee înscenează-mi eu-l fără contur uite,am să las coatele sub cer susținându-ți

să știi că trăiesc uneori prin spori deseori prin branhii trăiesc de-a binelea sfidându-mi regnul și coloana vertebrală merg la bunici în vacanțe să văd cum iulie își împletește cozile peste

odaia stă la pândă oftează-n locul tău peretele e o iubire de care mă tot lovesc l-am tapetat albastru irișii tăi m-au privit nu uita să respiri azi nu uita cheile odaia stă la

- sunt profesionistă - știu să fac o serie de giumbușlucuri care mai de care mai sprințare azi pot să-ți tai ideile dintr-o suflare mâine le pot răsădi pe la semafoare știu să înnod turnurile

am o înălțime care sfidează și scot sunete de leoaică în călduri tropicale sleite resemnate vii mi-e foame de-un sânge erect cu dor de ducă dinspre copcă spre cer nu mai am de unde să mă

să iubești de la zero fără amintiri să intri în om ca într-o apă botezătoare să-l ferești de invazii microbi răceală frică iar noaptea să-i ții cumva visele de mână oho. măcar de data asta măcar o

mopul din debara te iubește îți linge mizeriile le adună și doarme în ele o ia mereu de la capăt pentru că încă de dimineață sunt multe podele de spălat multe rahaturi de-nghițit hapuri se duc

copilul care bărbat doarme în patul meu și-n somnul lui bea fiecare sunet în vise colorându-l bărbatul care copil doarme în patul lui și-n somnul meu bea fiecare culoare în vise

străpung arborele cu o privire despicat în două nu-și mai ascunde nici anii nici seva ești fulgerătoare, femeie, îmi urlă pe două voci smintit bocancii mustățile lor sunt legate strâns deși

ce-mi dai azi, hârșt, hârșt, să-ți dau această cădere de pleoape, întretăiere cu aerul dintre doi pereți? ce-mi dai să nu mor, să nu renunț la umbra crucii mele, mirată-n catedrală, ca o frunte de