Poezie
delirium
1 min lectură·
Mediu
străpung arborele cu o privire
despicat în două nu-și mai ascunde
nici anii nici seva
ești fulgerătoare, femeie, îmi urlă
pe două voci smintit bocancii
mustățile lor sunt legate strâns
deși au chef de șiretenii deseori
țip vertical cerului c-o incantație
o schilodită stea îmi luminează
Pandorile pitite-n buzunar
ca un atlas într-o coajă de nucă
o torță preacurvă îți arde mâna
de hrisov mângâietoare
palma cea dreaptă de sân dezmierdătoare
înalț zmeii de metal zburărăcind aiurea
cu ciocurile lor flămânde să smulgă
aerului cordonul primar
oxigen și lacrimă divină
tot ce mai aud e un copil cu pumnii lui mici
bătând la poarta umedă
a zorilor
de ce la socoteala din seară
îmi iese mereu un ochi în plus
Argus?
pesemne e vremea candelelor la ospăț
unde tu, prietene, mă vei cu genele
respira
013.072
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dacian Constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Dacian Constantin. “delirium.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/poezie/138989/deliriumComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
,,țip vertical cerului c-o incantație” – variantă: ,,scutur cerul cu rugi despletite”.Spor.