Cucu Constantin

M-am îndrăgostit de tine într-o clipă Te căutam, se pare, de demult Și dacă tuturor poate le pare’n pripă Eu cred că și așa a fost de fapt prea mult. Iubirea’adevărată erupe dintr-o

Nespusele cuvinte le voi păstra în mine Dar poate-al lor ecou ajunge-va la tine Să te convingă că dincolo de toate În orișice privire îți susur mii de șoapte. Pe buzele uscate, săruturi

Îți promit că ies la noapte, sus pe cer Să caut luna, ce se ascunde-n nori Și, dintre mii de aștri călători O să ți-o aduc, golită de mister. Din razele pe care le va geme O să îți țes o scară

Chiar de udă pân’ la piele, nu mă deranjează ploaia De n-ar fi câte o toamnă, vara... iarna .. ’ar fi tot aia Văd crisparea frunzelor ce pălesc și or să moară Amintiri tot mai distante ce nu pier

Nu am văzut vreodată ceva mai minunat Decât cum, ca-n oglindă, reflectă fericirea Ochii tăi ce-s gravați cu colb de diamant, Și cu clipiri cochete ce-mpodobesc privirea. Nu am mai auzit ceva

Ești conținutul dulce ce umple orice zi Scânteietorul vin ce pișcă și îmbată Ești conjugarea la verbul a “iubi“ Cotidian miracol, de fapt ești doar o fată. Îmi dă contur și sens îmbrățișarea

Þi-aș pune formele în marmură bronzată Dac-aș putea cumva să țin o daltă-n mână Te-aș desena din piatră, de-a pururi să rămână De neîmbătrânit, făptura-ți minunată. Þi-aș scrie vorbele în tril

E toamnă, amintiri migrează Spre zări mai pline de lumină Lăsând în pomii ce-oftează Doar frunze pline de rugină. Și păsări mici și păsări mari În cârduri ce nu se termină Se scurg, treptat

Dacă dorul meu ar fi cerneală Aș umple cu ea raft după raft Gol n-ar fi nici un rând, nici o coală Și ți-aș trimite draft după draft. Dacă dragostea mea ar fi nisip Aș umple cu ea o imensă

Zilelor fără tine nu le găsesc vreun sens Pentru că ele de fapt există doar pe calendar Dar nu în sufletul meu, hibernând în așteptarea ta. Nopțile fără tine sunt mai lungi decât o nopțile

Ești ca o floare, crescând din nisip, Lumina din jur ți se strânge pe chip Radiind în făptura-ți, ce pare țesută Din fărâma de vis, ce trezirea o uită. Ești polul spre care, mereu

Aș vrea să fac din pasiunea mea pentru tine Un fard cu care să îți machiezi fața în zâmbet Și din privirile care te caută Rimelul ce îți ascunde trecutele lacrimi. Aș vrea să desenez cu

Ultimele ore de vară au devenit prea scurte Se varsă-n nopți ce cresc mai lungi și tot mai reci Frisoane, ce-ngheață amintirile în nostalgie. Marea a dispărut de mult în zare, dar valurile ei

Te vreau în fiecare zi, te-aștept în fiecare noapte Sunt un ogor ce se usucă, de nu îl plouă ai tăi ochi Cu dulci priviri curgând ușor, în farmec, lacrimi și deochi Cu vorbe dulci, încă nespuse,

Copil fiind credeam în Dumnezeu. Dar, o dată ce lucrurile în viață au început sa fie inteligibile, ele mi- au apărut logice și miraculosul, supranaturalul mai degrabă o poveste, decât o realitate.

Tu ești tăceri, eu sunt cuvinte Așa că ne vorbim prin semne Prin tremurat timid, din gene, Prin lacrimi ce mustesc fierbinte. Eu sunt văpaie, tu furtună Ardem din ce în ce mai tare Ca un

Praful se-alege de această vară În care înflorit-ai, efemeră, Și-ai dispărut, cum face o himeră Când te-am fumat, flămând, ca pe-o țigară. Cioburi se-aleg din toate-aceste vise Ce le-am trăit,

Te- aștept în lumea somnului pierdut Cu frunte grea și neclipite gene Cu sânge ce băltește, târându-se prin vene, Cu ochi ce-au obosit de lacrimi și văzut. Te simt cum te topești din lumea fără

Ochii tăi negri, cafea aromată, Inima mea o învață să bată Perfuzând sedusă, aprinsă privire Prin venele-mi goale, pulsând în neștire Buzele tale, de freamăt și vânt, Bogate-n săruturi,

Incandescența zilelor, ce le petreci cu mine, Creează umbre negre, prelungi, atât de reci Spre nopțile în care, tânjind iar după tine. Aștept doar să adorm, ca-n vis, din nou, să treci. De ești

Suntem doi călători zâmbind aceluiași gând Reflectat prin geamurile care ne despart Deși suntem atât de aproape, La nici un metru În trenurile oprite, pentru o clipă În câmp. Ești cea mai

Să fiu vânt aș usca pe trupul tău Stropii de apă de mare, sărați Desenând din părul tău Șirag de scântei despletite. De-aș fi arzător, soare pe cer Te-aș ține în brațe, canicular Până te-aș

Poate că visele trebuiesc tratate Și preschimbate în gânduri obișnuite Curgând indiferente Poate că iubirea este numai o boală Mai mult sau mai putin cronică Pentru care ar trebui să existe

Fagure ți-aș fi, dacă'ai fi miere Pe care s-o culeagă din tine Gândurile, ca niște albine Născute din dor și durere De-ai fi nectar, curgându'ți din vorbă Printre cuvintele crescând prea