Cucu Constantin

Aș vrea, pe buzele-ți ce tac Săruturi ce îmi prisosesc Să le aștern, într-un șirag Care să spună „te iubesc” În ochii tăi, ascunși de gene Să îmi scufund privirea grea Un submarin printre

Știu că e lungă calea spre sufletu-ți rănit Ascuns de metereze, păzit de mii de draci Și poate pașii mei le urcă prea stângaci Ca să aspir vreodată să-ți fiu soț și iubit. Dar dincolo de ziduri

Mă întrupez în timpul netrecut Spre care soarta iarăși mă trimite Explorator spre alt necunoscut De lumi prea pline sau prea vide. Iubiri care așteaptă încă neiubite Cu sărutări ascunse-n buze

Aranjată, parfumată, coafată Îmbufnată, supărată, înghețată Excitată, minunată, dezarmantă Sărutată, adorată, multvisată Somnoroasă, vaporoasă Anxioasă, dar frumoasă Capricioasă,

Din viața mea trecută a rămas doar un fum Din care mă inspir și inspir uneori Și o scrumieră plină de amintiri Unele fumate complet, altele pe jumătate. Aprind mereu noi viitoare amintiri La

Pentru că fără tine e lumea un loc gol În care sens și soartă cu greu o să găsesc Cu lacrimi ce îmi curg încet ca un namol Încerc să scriu pe față cât de mult te iubesc. Pentru că trece timpul

Mă scuză că te vreau și azi la fel de mult Că vocea ta-mi răsună la fel de muzical Că-n mine totul este la fel ca la-nceput La fel de necuprins, de viu, de tropical. Încearcă să mă ierți că

Aburii s-au strâns în ceață Despărțindu-ne de zarea Unde-am vrea să fie marea Și să-nceapă altă viață Neguri bune, neguri rele Tot mai dese, mai opace Într-o lume, ce ne tace, Și ne-nchide-n

Astăzi mă pierd în nerostite gânduri Ecouri rezonând în catedrala tristă De amintiri furate, ce încă mai există Ca povestiri uitate, citite printre rânduri. În sufletul meu azi răsar fără de

Atât mult tu în fiecare clipă Cât nu încape în mii de ceasuri Care încearcă să ticăie. Atât de puțin timp împreună Deși practic suntem nedespărțiți Ca timpul cu destinul Așa că mă bucur de

Suflete tot mai reci, căzând în hibernare O liniște ce crește, mă sapă și mă doare Și plouă mocănește, cu lacrimi de uitare Și plouă în neștire. Nu mai există soare. Prea palide figuri, din

Mă vrei când nu mă poți avea Și când te vreau, te dai uimită, Cochetă îmi zâmbești, dar rea, Că tu vrei doar să fii ispită. Îmbraci în dresuri moi și fine Picioare ce nu se termină Și după ce

Germinez, cresc și răsar De roua iubirii tale Renăscut ca un lăstar Ce îl umpli de petale Și musonul care ești A schimbat pustiu'n oază Zi de zi mă cucerești Fără să îmi spui vreo

Atâta de târziu, din ce în ce mai toamnă, Iubirile trecute, ca frunze fără viață, Pe care frigul, timpul, lumina le condamnă La ofilire lentă și fără de speranță. Din ce în ce mai mult e frigul

Poate un pic prea rar spunem că ne iubim Poate un pic prea des tăcem indiferenți Așa că trece timpul fără ca noi să știm Cât suntem de prezenți, cât suntem de absenți. Poate un pic prea tare

Nu pot să îți trimit mesaje potrivite Din inima preaplină de-atâta sentiment Ce crește și mă umple, complet și vehement Nu am, ca să-l exprim, decât simple cuvinte. Te am, dar încă nu, aproape,

Se cerne timpul în noi, curgând ca dintr-o sită, Povara lui se-adună pe inima-mi zdrobită Văd urmele-ți de pași, săpate-n a lui praf Atît de indistinct, atâta de firav. Rămâne numai vântul, al

Am căutat în tine sensul vieții Dar sensul vieții nu mă căuta Pentru că viața este prea haotică Și pentru că tu nu ai fost niciodată pol Ci, uneori, ecuator Am investit în tine tot mărunțișul

Azi lacrimi drumul pe față l-au găsit Spălându-mi obrazul cu roua Care este dorul pentru tine O peliculă rece care mă apără De clocotul durerii de a te fi pierdut. S-a dovedit că ochii mei

Ochi care se sting pe cer Stele ce apun în noapte Amuțind trecute șoapte Ce mă cheamă și mă cer Chip perfect, ochi de femeie Când prințesă, când nebună Ce plimbăm mână de mână Ale timpului

Dorințele și visurile și speranțele sunt doar niște vâsle fragile Într-un ocean de nefericire, în plin uragan Suflându-ți mereu din față mii de probleme Zdrobindu-te de mii de faleze cu colți

În seara asta îmi lipsești Sunt ca un cer fără de lună Ascuns sub o noroasă spumă Prin care sper să te ivești. Din ziua care moare lent Seara se naște mult prea gri Să pot să-ți strig, cât aș

Fragmente mici de viață Tristeți și bucurii Ce trec, fără să știi, Sub pojghița de gheață. Că sunt atît de vii. Străbatem surzi și orbi Precum o caravelă Viața suflând în velă Spre

Mii de silabe în sute de cuvinte În gânduri care par mereu nepotrivite Din inimi ce palpită, cu camerele frânte În lumea ce ne fură tot ceea ce promite. Bolizi care străbatem un punctiform