Poezie
Chiar dacă
1 min lectură·
Mediu
Chiar de udă pân’ la piele, nu mă deranjează ploaia
De n-ar fi câte o toamnă, vara... iarna .. ’ar fi tot aia
Văd crisparea frunzelor ce pălesc și or să moară
Amintiri tot mai distante ce nu pier și or să doară.
Chiar dacă în nopți ce cresc stau în casă și tânjesc
După clipele în care vii, exiști și te iubesc
Știu că fără nopțile când râvnesc a ta lumină
Clipele cînd ne-am vedea ar fi poate, doar rutină.
Chiar dacă pe trup și-n suflet se adună cicatrici
Și iubirile trecute se destramă, tot mai mici
Trec prin viață implacabil, suflet liber și ușor
Căutând alte speranțe, altă soartă, alt amor.
În rotirea timpului, care, spre sfârșit, mă cheamă
E, de neepuizat, doar natura mea umană
Și, de tot se perimează, simt că voi menține-n fire
Aceeași veche dorință de a merge spre iubire.
001.224
0