Poezie

Călători

1 min lectură·30 iulie 2012

Mediu

Suntem doi călători zâmbind aceluiași gând

Reflectat prin geamurile care ne despart

Deși suntem atât de aproape,

La nici un metru

În trenurile oprite, pentru o clipă

În câmp.

Ești cea mai frumoasă femeie care mi-a zâmbit

Și cea mai putin accesibilă

Deși aș putea intinde mana prin geam

Să te cuprind

Profitând de privirea cochetă, rușinoasă și irezistibilă.

Știm amândoi că niciodată nu sunt clipele infinite

Dar uneori așa par

Uneori timpul nu mai pare a avea relevanță mai mult

Decat mirosul de grau copt și de vară tarzie

Ce intră prin ferestrele

De care nu indrăznim să ne apropiem

Dar nici să ne îndepărtăm

Cu un șuierat trenurile noastre se pun în mișcare.

Cu un zmucit te îndepărtezi

Înecată de durere

Spre un destin în care eu nu voi fi parte

Spre un viitor diametral opus

Destinului către care ma poartă propriile mele șine

Voi reveni cândva la răscrucea ferată din câmpul în care

Am petrecut cu tine, călătoare necunoscută a destinului,

Și, poate, dacă viața nu ar fi atat de scurtă

Cândva te voi regăsi.

001.191

Cucu Constantin. “Călători .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cucu-constantin/poezie/14011852/calatori

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.