Poezie
De dragoste
1 min lectură·
Mediu
Te vreau în fiecare zi, te-aștept în fiecare noapte
Sunt un ogor ce se usucă, de nu îl plouă ai tăi ochi
Cu dulci priviri curgând ușor, în farmec, lacrimi și deochi
Cu vorbe dulci, încă nespuse, turnându-se prin mii de șoapte
Te-aștept în fiecare nerv, te simt în orișice celulă
Ce fără mângâierea ta zvâcnește, ustură și doare
În inima care se zbate și vrea, prin freamăt și mișcare,
Să-nveți să fii, la al meu suflet, remediu, hrană și pilulă.
Îmi ești în fiecare clipă, când treazul gând ia drumul tău,
Îmi ești în noaptea ce se-mbracă în amintirea pielii tale
În nepieritul tău parfum, cu nuanțele-i dulci și carnale,
Ce-l răspândești atât de lesne și eu îl uit atât de greu.
001.239
0
