Cristina-Monica Moldoveanu

evantai deschis - mama pare mai frumoasă când zâmbește * zbor de lilieci - și în curtea ospiciului se înserează * cad castanele - doi bătrâni discută iar cu glas domol

vântul doboară ultima căpiță - singur pe câmp regrete târzii - doar teiul uscat din vară încă-i înfrunzit

purtam haine cu mucegai pe dos mirosea totuși a primăvară pielea mea se acomodase, răspundea cu aburi calzi din trupul meu de gogoașă pripită și știu prea bine că oasele mele încă vii sunt

sunt unii oameni care vor să dezbrace femeia de propriul ei suflet, aceștia sunt cei care nu iubesc adevărul nici cu slujbă, care vor o femeie complet bionică, dar fadă pe mine cuvintele nu mă

știi, mă gândeam așa, dacă vine sfârșitul lumii?! continentele în derivă, creșterea nivelului oceanului planetar, noua atlantidă – poate ne scufudăm ca titanicul în 1912 – de aceea unii spuneau că

iubirea te înalță și atinge ușor cu sufletul tău o salcie înmănușată în gheață și nu cad decât câțiva picuri de apă blânzi din vârful degetelor tale calde vuiește vântul și tu te ții drept și

dacă nu ar fi așa, am locui în bule mari de cristal ne-am deda desfrâului și plăcerilor solipsiste precum fericiții din raiul lui Hieronymus Bosch, mamă doamne, tată doamne, ce porci am fi și

Bună ziua, domnișoară. Te-am auzit plângând, nu-mi spune de ce. Nu vreau să știu. Ai curajul să stai lângă mine? Cred că nu, că altfel nu plângeai. Tu plângi? Mă îndoiesc. Cineva rău îți pipăie

în ziua aceea, cum încep eu de obicei scrisorile sincere, m-am speriat de moarte. ce este moartea? un cuvânt care începe cu litera m. o literă greoaie cu o ușă dublă arcuită – să zicem că ai de ales

tare departe, acolo unde nu îl vedeam bine răsărea soarele ca o bucurie deghizat în ceva aparent inutil ca plânsul unui copil sărac care nu știe de ce plânge pe când noi ne curățăm ochelarii, ne

nimic, răspunse cineva deși nu întrebam nimic în vântul albastru al dimineții două libelule înainte să dispară umbra lor înghițită de umbra unei păsări doar ele două și spațiul

cel ce m-a botezat a murit bătrân, un cârcel de viță care rodea boabe cu pieliță groasă se întinsese pe stinghia pridvorului mai mult ca de obicei între pupilele din ochii noștri era un fir de

când m-am născut ningea, ca întotdeauna și casele mijeau acoperișuri calde dintr-o poveste de demult peste mulți ani, poate o sută, poate o mie mă voi reîntrupa și voi călători peste câmpuri

cod galben la știri - pe lângă coșul de gunoi vechi gogonele sfârșit de vară - deasupra gunoiului murăturile vechi vine furtuna - lângă tomberonul plin câteva murături

crini înfloriți - jurnalul din tinerețe deschis la final se deschid crinii - copiii încă joacă ”Flori, fete sau băieți”

Am început să copiez pe caiete, cum am mai spus, textele mele în proză - și azi am trecut la povestiri și texte scurte și prozopoeme plus câteva proze despre viața mea -- am copiat totul într-un

îngerul meu și-așează palmele căuș peste buze suflă în inima mea eu tresar cu spaimă de floare în vânt la o parte cu visele suflă el în inima mea și mă trăiește ca pe o păpușă clipa și

Când vrei să scrii o poezie, Toți mușchii nu vor să te-asculte: Te lupți cu crampe și-amnezie Și cu puterile oculte. Îți pregătești masa de lucru; Cu mult dichis, ca odinioară; Alegi hârtie

iar peste profilul ei delicat de vlăstar nobil cădea o apă de voaluri cu pepite de aur ape dulci îi lăsaseră toate aceste vieți și iarăși vieți cât de mult am admirat demult frumusețea dar

Situație foarte neplăcută - mă tem că e vorba de un caz de malpraxis - sâmbătă am fost la Smuk Vet, la doamna Popa Daniela, care mi-a sterilizat pisica neagră din casă și a avut grijă de ea. Ea mereu

Conținutul (strict versurile, imaginile fotohaiku fac parte dintre cele postate de mine mai demult pe acest site) cărții mele de haiku Umbra unui fluture, publicată în februarie la Editura PIM.

Unii spun din nou că eu nu am înțeles că oamenii mă consideră nebună și mă tratează ca atare - nu știu de ce și nu înțeleg - dar în mod cert e vorba de crimă, nu doar de respingere - poate că din