Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

în înțelesul ei abstract

1 min lectură·
Mediu
iubirea te înalță și atinge ușor cu sufletul tău o salcie înmănușată în gheață și nu cad decât câțiva picuri de apă blânzi din vârful degetelor tale calde vuiește vântul și tu te ții drept și nu schițezi niciun zâmbet fiindcă dragostea e ceva serios și simplu care nu merită să fie imitație și nu plângi mult fiindcă lacrima e ca nectarul unei flori carnivore iubirea te obligă să ții pălăria de soare pe spate chiar și la amiază să o înfrunți resemnat să tremuri când apare luna precum apele curgătoare care coboară agale, iar tu mergând către amonte piatră cu piatră
041.478
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
102
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina-Monica Moldoveanu. “în înțelesul ei abstract.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/jurnal/14173901/in-intelesul-ei-abstract

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@cont-sters-2743Șșters
Remarc in special metaforele cu valoare aforistică: lacrima e ca nectarul unei flori carnivore si
iubirea te înalță și atinge ușor cu sufletul tău
o salcie înmănușată în gheață. Faina si pietrificarea pașilor de la sfarsit. Apa trece, iubirea trece, totul trece, dar amintirile pașilor rămân ca pietrele pe albiile secate. Felicitări!
0
@papadopol-elenaPEPapadopol Elena
Mesajul versurilor se află în modul cum ți-ai trăi iubirea, amiază să ții pălăria de soare pe spate!

iubirea te obligă să ții pălăria de soare pe spate
chiar și la amiază

Felicitări! Mi-a plăcut poemul.


0
Distincție acordată
@dragos-visanDVDragoș Vișan
Poemele descriptive sunt bijuterii la Cristina-Monica Moldoveanu. Acesta este, prin discurs, și un dialog prietenesc ori chiar din dragoste de mare efect. Din admirație, din apropiere sufletească: "dragostea e ceva dureros și simplu/ care/ nu merită să fie imitație". Bine spus cu pălăria de soare ținută pe spate, spre final!
0
Elena, îți mulțumesc mult pentru emoția resimțită.
Dragoș, mă bucur și îți mulțumesc pentru (prea) marea generozitate.
0