Poetică

Când vrei să scrii o poezie, Toți mușchii nu vor să te-asculte: Te lupți cu crampe și-amnezie Și cu puterile oculte. Îți pregătești masa de lucru; Cu mult dichis, ca odinioară; Alegi hârtie cu mult lustru; Cerneală dintr-o călimară: Cauți pe emag stilou celebru; Arunci cu banii ca-ntr-o groapă Și fredonezi un marș funebru Când nu mai poți să iei nici apă. Canicula te sabotează, Penița nu vrea să se-ndrepte, Căci, umed de sudoare, tocul Alunecă și lasă pete. E umezeală pe hârtie Și literele din cerneală Sunt îngroșate cu o umbră, De simți că-ți vine amețeală. Renunți și la caligrafie, La linii și la caiețele, Dar totuși nu e poezie – Căci are prea multe proptele. Adevărata frumusețe Nu-i marfă de papetărie, Pătrunsă de dor sau tristețe, Ea singură parcă se scrie. Deci, așadar și toate cele, De scris cu spor și fără pene, Eu vă doresc în zile grele Și printre mofturi cotidiene.