corneliu zegrean

Eminescu “Dacă iubești fără să speri De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar Și în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar

Eminescu “O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț, Să razim dulce capul meu De sânul tău, de sânul tău!” * Nireșeanu O, vino iar să te cuprind Stingher, precum o

Nu! Apă și ploi, mocirlă, noroi. vreau iarnă cu sloi, un ger și…omăt. Pe ger și pe vânt să las legământ obiceiul cel sfânt, O…. colindă. În frigul tăios, un pom mai frumos, și-un colind

“Noi nu plecăm, noi nu murim! Noi libertatea ne-o dorim! Chiar dacă-o fi să ne jertfim. Un fir de iarbă pe mormânt Să crească pentru cei ce sunt Eroii neamului, că-i Sfânt” Un singur semn

Trec adesea pe aleea ce coboară înspre râu. Tulburat de-atâtea gânduri, te aștept până târziu, Să revii măcar o clipă, în lunca nemuritoare, Unde ne-am jurat credință, într-o zi plină de

De ce numai ură? Peste tot se înjură, Ce le iese din gură, E… Strigător. Nimic nu-i oprește, Negheobia-i stropșește, Iar capul le crește Ca… Un buboi. Au viruși, otravă, În suflet doar

De ce atâtea suferinți Ce uneori te scot din minți? De ce eu tac când mă sfidezi Și nici în fapte nu mai crezi? De ce? De ce nu vrei să înțelegi Că-n lumea asta mai sunt legi? De ce

-Omul, terminând cu vorba, Nu știu ce-am mai întrebat, Dar am plâns, am plâns întruna Până când s-a înnoptat. Apoi. . . am plecat spre casă, Năucită de durere, Lacrimile mi-au stors

Blestemul nu m-a ajutat, Ba, dimpotrivă, agitat. De când Tu, dragă ai plecat Puhoi de lacrimi am vărsat, Oricât am vrut, nu te-am uitat, Mereu… Am regretat. Zmeul din mine

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte, In mreajăle uitării zac mii de osăminte, A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie, Sub ciuruit de gloante și bombe cu văpaie. Cu vuietul pe buze

Mereu mă-nțepi cu acele-ți subțiri, Aștept să-mi dai răspunsul, la ale mele știri, Dar în zadar aștept și nu pot să-nțeleg Cum aș putea gâlceava și noduri să-ți dezleg. Spume-mi direct și, nu

Unii se agață-ntruna chiar și de un fir de ață, le e greu să își dea mâna se-njură de-mi vine greață. Se ceartă și se înjură, cred că sunt niște nebuni, toți au mâncărici la gură, parcă-s

Vino tu odor devreme, Haide! Să te am aproape, Apoi… Valul să ne cheme Să plutim pe tulburi ape. Vino să te strâng în brațe, Fii odorul meu pe veci, Să-ți sărut gurița dulce Și mânuțele,

Unora le dai cu caru, Pe alții îi bați cu paru, Doamne, nu ți-e milă? “Lupi mușcând” din bunul țării, Din apus la malul mării, Doamne, nu ți-e silă? Oropsiți de-o grea povară, Suntem lumii

Un “petic” de pământ mi-a mai rămas în sat Si multe amintiri pe care nu le pot uita, De și eram copil, când am plecat, Toate au locul lor în mintea mea. El este cel care, deseori mă cheamă Să

Vor trece anii fără rost Ce-i cauți printer stele, Și regreta că nu ai fost Loială gândurilor mele. Nu vreau ca-n părul tău bălai Să-ți veștezească, crinul, Apoi … uitării să mă

După atâția zeci de ani, Printre prieteni și dușmani M-a cuprins un dor nebun Să-mi revăd satul străbun, Casa, prunii de sub feți, Livada cu mărul creț, Ulicioara cu noroi Și otava din

Te văd și-acum frumoasă, ești chiar încântătoare, De și trecut-au anii, ești mândră ca o floare. De când te știu fetiță, ți-am urmărit cărarea, Mersul ca o cadână, tristețea sau durerea, Viața-ți

In vara asta ce-i pustie Ca și izvorul ce a secat, Iarna ce vine e târzie Să uit ce… Încă n-am uitat. Viața-i plină de mistere Și are atâtea « Nebunii », Trăește-ți « Clipa » , ea ți-o