Vorbe cu tăișuri (prietenilor mei “loiali”)

Mereu mă-nțepi cu acele-ți subțiri, Aștept să-mi dai răspunsul, la ale mele știri, Dar în zadar aștept și nu pot să-nțeleg Cum aș putea gâlceava și noduri să-ți dezleg. Spume-mi direct și, nu pe ocolite Vorbe ce duc la spaimă și ițe încâlcite. Cuvântul nu mă-nțeapă, când nu este prea dur Și chiar de este aspru, nimeni n-ascultă-njur. Nu-ți pot face plăcerea cu tot ceea ce scriu, Nu știu dacă-i devreme sau…. poate e târziu, Primește-mi slova dulce ori aspră, cum o crezi, Căci viața este o luptă, așa precum o vezi. Ea este complicată cu prea multe suișuri, Te urcă, te coboară, uneori cu tăișuri, Când neuroni-mi zboară și simt că nu mai pot, O să alerg cu gândul, aiurea, peste tot. Corneliu 16.10.2007