Amici am fost și veșnic vom rămâne

Iubirea trece nu-i nici o îndoială, Amici să fim, măcar un car de ani. Dă-mi gura ta cu gust de portocală Si-mi vând melancolia măcar pe patru bani! Mai râzi o dată ca un strop de rouă, Când arde răsăritu-n vâlvătăi, Mai lecuiește-mă de-o maladie, două, Cu verdele ciudat din ochii tăi! Dă-mi fruntea ta cu bolta luminoasă, S-o tatuez zorit, cu mii de stele, Să am un cer al meu, mai lângă casă, La care să mă-nchin in zile grele. Dă-mi sub sărut, cocorul din arcade, Prea stă cu aripele prelungite-n vânt! Mă tem să nu te soarbă infinitul, Mă mir că te mai afli pe pământ!! Sărută-mă cu mai puțina grabă, Nu galopând s-ajunge în veșnicie, Mai dă-mi o viată, două, de zăbavă Si-o să-ți donez iubirea pe vecie! Căci chipul tău chiar de este departe, Îmi luminează calea spre-o sinceră iubire, Rămână versul scris, pe-o filă dintr-o carte, Oracol sfânt, pe veci mărturisire. Prelucrată după „Mara”