corneliu zegrean

E mult de-atunci, o știi și tu, Era o dulce primăvară, Când liliacul înflorea Și tot atunci, laleaua rară. Ai apărut ca din văzduh, Ca un luceafăr ce străluce, Ce vine de la

De ce mă faci să aștept plângând Și-atâta rugăciune? Mai bine spune-mi să dispar Să \"ard\" ca un cărbune. De ce mă faci să aștept plângând Când inima te cheamă? Mai bine spune-mi să

Eu m-am întors încă odată, Cu gândul zdruncinat de rău, Pe linia mereu curbată De blestematul “Prometeu” Eu m-am întors încă odată Fiindcă respect ce ți-am jurat Să merg pe calea

O, tu Zeu al vieții mele, Ce mă farmeci de-o vecie, Vino liniștește-mi dorul Și mă scapă de robie. Osândit am fost în viață Să mă zbat ca frunza-n valuri, Vino! liniștește-mi dorul Și mă

Încă o toamnă a trecut Și toate frunzele-au căzut, Iar anii trec, se scurg mereu, Cu ei odată „trec” și eu, Îmbătrânesc și-mi pare rău Că nu mai cunoscut. De sărbători eu ași fi vrut Să vii

În visele-mi nocturne adeseaori apari, Te chem să vii aproape dar repede dispari, Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniștit, Văd luna cum dispare, plecând spre infinit, După perdeaua

\"Povestea este veche, totuși De-a pururea rămâne nouă, Și-aceluia cui i se-ntâmplă, Îi rupe inima în două\"! Heinrich Heine De ce te duci când ochii mei Sunt de o vreme

Se oprește lângă o cruce, înnegrită peste vreme Și-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme: -Mamă! Chipul tău trăiește, l-am avut mereu cmine, Pribegind în lumea mare el mi-a dat puteri

\"Când norii se lasă hoinărind peste vale, Ei dau un semnal de tristețe și jale, Pentru copilul ce trăiește o dramă, Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă\".

Îmi zâmbește într-o doară și se uită-n ochii mei, Apoi vine lângă mine, din priviri îi ies scântei, Se așază, mă cuprinde și mă mângâie ușor, Buzele-i subțiri și calde i le simt pe

Când te sfiești de-amea “Credință” Și îți văd ochii-nlăcrimați, Simt că trăiești o suferință Ce n-o dezvălui nici la frați. Iubirea noastră-i o poveste, Amorul. . . Un “Demon” hain, Îmi