corneliu zegrean

Dacă pleacă Văcăroiu Cred că e, mai bun Șerban. Ca să-și umple \"linguroiu” Sprijiniți-l cu... elan.

De ce atâtea suferinți Ce uneori te scot din minți? De ce eu tac când mă sfidezi Și nici în fapte nu mai crezi? De ce? De ce nu vrei să înțelegi Că-n lumea asta mai sunt legi? De ce

Iubita mea, de când aștept Să vii, să te cuprind la piept. Să te mai strâng cu al meu braț, Să te sărut cu mult nesaț, De mult n-ai fost în al meu “laț” Cu trupu-ți drept. Dar în

Simbolul sufletului meu Pentru o nepoțică Ca o albină, veșnic zburătoare, Să te avânți spre «înalturi», tot mereu, Fie-ți iubirea mea, lumină «călătoare» Că astfel vei

Îmi zâmbește într-o doară și se uită-n ochii mei, Apoi vine lângă mine, din priviri îi ies scântei, Se așază, mă cuprinde și mă mângâie ușor, Buzele-i subțiri și calde i le simt pe

\"Povestea este veche, totuși De-a pururea rămâne nouă, Și-aceluia cui i se-ntâmplă, Îi rupe inima în două\"! Heinrich Heine De ce te duci când ochii mei Sunt de o vreme

Þie femeie! Cele mai sincere urări de bucurii și fericire, Sănătate și iubire. O primăvară plină de bulbi și rămurele, să-ți aducă alături sufletului tău, trandafiri, crini și lalele, ghiocei

Ce să-i faci? Niște dulăi, Peste asta... sunt și răi, Latră, apoi... chiar te mușcă Și te vindecă-ntr-o cușcă. Lacătul ți-l pun pe... gură, te calcă pe bătătură, nici că mai poți

Nu! Apă și ploi, mocirlă, noroi. vreau iarnă cu sloi, un ger și…omăt. Pe ger și pe vânt să las legământ obiceiul cel sfânt, O…. colindă. În frigul tăios, un pom mai frumos, și-un colind

Unora le dai cu caru, Pe alții îi bați cu paru, Doamne, nu ți-e milă? “Lupi mușcând” din bunul țării, Din apus la malul mării, Doamne, nu ți-e silă? Oropsiți de-o grea povară, Suntem lumii

Treziți-vă voi oameni, cum bine ai grăit, dintr-o mocirlă neagră, în care ați sleit, să răsturnăm o clică, de hoți și de geambași, la strâba-orânduială să nu mai fim părtași. Treziți-l și pe

Aș vrea să scap de-o grea povară Ce-mi macină gândul, mereu. Mereu aștept să îmi dispară Coșmarul sufletului meu. Aș vrea să zbor și printre stele Să-mi caut liniștea-n pustiu, Pământu-i

Unei mame Te iubesc mămică dragă, Te iubesc atât de mult, Că ai ochii ca o fragă, Vocea-ți dulce ți-o ascult. Al tău zâmbet mă-nfioară, Vorba-ți blândă mă alină, Brațele ce

Da, dragii mei e amuzant și trist. Eu aș zice chiar supărător și ilar, ceea ce citesc, văd și ceea ce aud zilnic pe diferite surse... El, Kilo-Bekalul și El, Mega sau Mini Vanghelul, pe care

Sa te găsesc? Cu pași măsor pământul, Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun, Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul Să te ajung, iubirea să-mi răzbun. Te caut peste tot, poți să te ascunzi

In vara asta ce-i pustie Ca și izvorul ce a secat, Iarna ce vine e târzie Să uit ce… Încă n-am uitat. Viața-i plină de mistere Și are atâtea « Nebunii », Trăește-ți « Clipa » , ea ți-o

Anii trec, se duc prin „stații” Ca un tren accelerat, Și ai mei se scurg, n-au rații, Doar de chinuri și.... Oftat. În trenul vieții mele Nu mai mergem amândoi, Spre gara cu patru

Astea-s “lacrimile mele”, Þi le-am spus cu atâta dor, Să-nveți carte dragul mamii, Să te faci un scriitor, Să le-nșiri într-o poveste, Mai bine sau mai stingher, Ca să știe strănepoții C-am

Când te sfiești de-amea “Credință” Și îți văd ochii-nlăcrimați, Simt că trăiești o suferință Ce n-o dezvălui nici la frați. Iubirea noastră-i o poveste, Amorul. . . Un “Demon” hain, Îmi

O. . . \"Vis\" ferice de iubire, Ce te-am crezut doar din povești, Nu mai zâmbi din amintire Arată-mi cât de dulce ești. Cum poți de-i zi sau de e noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Vin-o

La plecare pe „frontul nedreptății” O floare-i pre puțină, O mie. . . ? Sunt prea multe, Îți las în schimb credința, Dorul să ți-l asculte. Iți las și inimioara Ce bate pentru tine, Cu