Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Când ai să vii ?

1 min lectură·
Mediu
O. . . \"Vis\" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din povești,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce ești.
Cum poți de-i zi sau de e noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o și leagănă-mă-n șoapte
Cu mâinile-ți subțiri și reci.
De mult aștept o cugetare
Și-un văl pe ochii tăi fierbinți,
O singură îmbrățișare
Și “cheia” marilor dorinți.
Dar tu te-ascunzi, o știu prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Așa trec anii pentru mine
Și vor mai trece tot mereu.
Că, te-am iubit, e a mea vină
Și veșnic n-am să mi-o mai iert,
De-aceea-ncerc să-mi fac lumină,
Scoțându-mi duhul din “deșert”.
Aș vrea totuși să-ți văd făptura
Și mersu-ți legănat de dor,
Să-ți văd obrajii, să-ți simt gura,
Infiebântate de amor.
Să îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ți împletesc cunună,
Unde te duci? Cînd ai să vii?”
001470
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
151
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

corneliu zegrean. “Când ai să vii ?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/243848/cand-ai-sa-vii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.