E mult de-atunci

E mult de-atunci, o știi și tu, Era o dulce primăvară, Când liliacul înflorea Și tot atunci, laleaua rară. Ai apărut ca din văzduh, Ca un luceafăr ce străluce, Ce vine de la infinit, “Zâmbește”, stă, apoi se duce. E mult de-atunci, dar mi-ai rămas De-a pururi încrustată-n minte, Te văd mereu în fața mea, Și ieri și azi , ca mai-nainte. Cu farmece m-ai cucerit, Tu! Căprioară milenară, În suflet mi-ai aprins scântei. Și m-ai făcut să ard ca o pară. Am încercat de-atâteaori, Să te urăsc, să uit de tine, Dar sentimentele sunt tari, Nu le distrug nici șapte “mine.” Deși în multe-mprejurări, M-ai alungat, chiar sfidătoare, Crezând în zilele ce vin Te-am adorat cu mult mai tare. Iar după fiecare “gest” Și-o despărțire furtunoasă, Citindu-ți chipul mai speram Să te-ntâlnesc și mai frumoasă. Dar timpul nu m-a ascultat, S-a scurs cum numai el o știe, Iar eu aștept îndurerat Speranțele să-mi reânvie.