Poezie
Glasul pământului
2 min lectură·
Mediu
Un “petic” de pământ mi-a mai rămas în sat
Si multe amintiri pe care nu le pot uita,
De și eram copil, când am plecat,
Toate au locul lor în mintea mea.
El este cel care, deseori mă cheamă
Să mă întorc în satul meu natal,
Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă
Că va pierii arid, acolo sub un „deal”.
-Bătrânii au murit demult, de-atuncia sunt„orfan”,
Urmașii lor sunt „domni” și hoinăresc prin țară,
Eu am rămas aici și-aștept din an în an
Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară.
Imi amintesc desigur, erai un tinerel,
Când alergai desculți, în dimineți cu rouă
Și te jucai cu „lopta”, cu Mihai „Berbecel”,
Când o pășteai pe „Mojar” și oițe vreo nouă.
Sau când pocneai cu biciul, la două vaci bătrâne,
Ce înhămate-n jug, trăjeau un car cu fân
Și alte „întâmplări”, ce veșnic vor rămâne
Precum și eu același, dar... fără un „stăpân”.
Þăranii au dispărut, s-au dus care-n „cătrău”,
Își caută norocul mai mult pe la oraș,
Ici-colo câte unul, mai trec prin „Făgădău”
Si pun „țara la cale”, să facă niște „pași”.
Dar... prea puțini se-ndură să are un ogor,
Să semene, să sape, să crească un „mălai”
De-aceia, măi Cornele ! Eu mă sufoc și mor,
Nu pot răzbi cu „lenea”, și „iugăre” de scai.
-Te înțeleg prea bine, pământ din rocă și din lut,
Cu câtă nostalgie îți amintește de mine,
Deși atâtea „vremuri” și ani ce au trecut
Tu dai viață „lumii”, tu „plămădești” destine.
Pe umerii tăi „veșnici” și eu am zbenguit,
Prin iarba cea pufoasă sau pe ogorul dur,
Apoi... am dat cu sapa, recolte-am pregătit
Și ele au fost mănoase, că, ai sufletul pur.
Eu îți percep durerea și glasul ce mă cheamă,
Dar anii au trecut și am un alt destin,
El este mai puternic, de nimeni nu e teamă,
De aceia îmi port „crucea”, cât pașii mă mai țin.
O să revin totuși, poate... la primăvară,
Să văd cum crește iarba, cireșii cum rodesc,
Dacă voi fi-n putere, mă voi întoarce iară
Pe acest pământ ce-i sacru, de aceea îl iubesc.
De fiecare dată o să mă urc pe „Grui”,
Acest dâmb melancolic,ce...pentru mine-i „sfânt”,
Să mă închin, să las o floare, la crucea tatălui,
Cu lacrimi s-o stropesc, să crească pe mormânt.
Corneliu 27.07.2007
023.343
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- corneliu zegrean
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 389
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
corneliu zegrean. “Glasul pământului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/1737753/glasul-pamantuluiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CZ
Domnule Tomescu, sentimentele se nasc, se dezvoltă, se formează, se consolidează, ca urmare a numeroși factori, diferite evenimente, în diferite etape, cari le influențează. Ori, în zilele noastră... și cei puțini care mai citesc operele lui:Eminescu, Coșbuc, Goga, Rebreanu etc.o fac,cum bine ați spus, din obligații și interese.
Unde este dragostea de acest pământ? Unde este dragostea de neam? De glia strămoșească? Unde ...... E păcat...
\"Deșteaptăte române, din somnul leneviei
și fă din brazda tării, izvorul bucuriei\".
E greu, e foarte greu,
Corneliu
Unde este dragostea de acest pământ? Unde este dragostea de neam? De glia strămoșească? Unde ...... E păcat...
\"Deșteaptăte române, din somnul leneviei
și fă din brazda tării, izvorul bucuriei\".
E greu, e foarte greu,
Corneliu
0
Sănătate și numai bine