colar gabriela

căram un geamantan de gânduri în spatele ochelarilor de lemn primăvara se purta la fel se desprindea vertical din păntecul timpului își făcea haine verzi mirosind a prezent și a tu și totul

ca un potop de fluturi ne inundă pânâ în vârful degetelor primăvara ne furișăm în muguri de timp cu tălpile goale de ciudă ochii tristeții nu ne mai văd convertiți la tăcere ne strângem

sihastre orele rătăceau timid printre îngeri creștea setea de zbor de lumină de-o veșnicie dumnezeu ne croia după ultima modă dintr-un sâmbure de niciunde ne scotea sufletul la plimbare ne

......... răstignite cuiele gândurilor zac pe fundul sufletului încolțind stropi de tăcere puțin mai încolo se crapă de ziuă ușor curg speranțele

între două clipiri mai curgeam câte un cerc cu glezne pustii acostam la țărmul realității aveam intotdeauna nordul înainte și măinile impletite ad-hoc într-o stare de bine miroseam a departe și

încrustam pe retină o primăvară inegal copacilor le crescuseră ochi și păsări și rochițe albe între noi se ciobeau nopțile pe alocuri eu aveam o culoare mai tristă de dimineață ne-am semnat

în momentele dificile prinde viața de fund cu dioptriile nenăscute disecă-ți conștiința chiar dacă esti țicnit e greu să-i suporți coarnele cu zămbetul lipit de buze trimite totul la

să ne sculptăm în palmă veșnicia strigam pe muchia unui anotimp rotund să ne lipim secundele de suflet cu palmele-ngropate în uitare ne seceră timpul iubite pe pietre cresc umbre

vino să facem exerciții de dicție vindecându-ne de singurătate să ne-mpletim limbile într-un gest nepereche eu să m-ascund într-o coastă tu să ma naști ideatic și-apoi înlanțuiți cu–o

azi diminețile-și piaptănă părul de stele cu degete verzi de mirare se-nfig între coastele mele primăveri răvășite de soare doar azi am să cresc printre muguri de timp eu extatica

uneori tăcerile plâng transparent între parantezele unei ecuații în care două necunoscute își răstignesc amintirile peste falangele orelor de gheață cu fața lipită de

nu-mi dezlipi de pe buze sărutul tău surd germinănd o explozie de gesturi asteaptă să tacă umărul meu dezgolit de aripi preț de-o ultimă bătălie până când orb de-o secundă să zbor în

dacă totul ar fi un joc de tăceri cuvântu-ar migra între buzele noastre ca o pasare phoenix schiopătând de-o aripă în căutarea celuilalt eu nenăscut atunci dezbrăcați de singurătate am

În palmele iernii Semințe de timp încolțesc Muguri de soare Sub ploi de lumini Urcă pe cerul grabit Melcul de aur Cu plete de

am fi putut să dansăm pe umerii nopților jocul ielelor rătăcind printre zdrențe de ziuă cu pleoapele pline de somn îngenuncheată luna s-ar fi oprit preț de-un vis să zâmbească

ca o primavară târzie între pietre de timp încolțesc mugur de viață urcând treaptă cu treaptă drumul luminii cu obrazul întors către soare cresc între brațele tale fruct cu aromă de

de plictiseală întunericul se ciobea pe alocuri în zeci de nuanțe un greier șoptea o tăcere două tăceri ascuns între pietre sufletul meu își dorea un implant de lumina în buzele

plutește pe apă glasul sirenelor ca un ecou țipatul vantului plânge pe aripi pustiu la capătul mării chipul soarelui rug arzând între valuri

cu Dumnezeu deasupra pășeam prin toate cele patru anotimpuri ale mele cu lumina în mână până în miezul primăverii uneori mă coceam cu timpul pe umeri printre

mă dădeau afară gândurile după regula lor împărțeam mere pădurețe într-un vis la umbra unui păcat doi cai verzi nechezau pe pereți a venit primăvara femeie trezește-te eu m-ascundeam după

poate ar trebui să-mi deschid ferestrele primăvara să zboare prin mine verde în sens invers să plâng până îmi crește viața pe trup printre muguri de vânt speranța să-și facă numărul de

se dorea o realitate izvorâtă din măruntaiele pământului un amestec de fericire și culoare coborâtă de pe obrajii țâncului acela ce striga împleticindu-și picioarele în graba lui vine