Poezii

Azi e luni. Mă bate gândul să te caut, să te simt, chiar dacă mă dor toate oasele și jumătate din mine nu încetează să spere. Azi mă rog, ca lacrima în strană, să-mi vii, să-mi fii, chiar dacă, în

Toți îngerii sunt o prelungire a lui Dumnezeu. Unii poartă numele meu. Poate asa ne măsoară El dragostea, născută din tu și eu. Până la urmă, tot o prelungire a lui Dumnezeu.

Dacă piatra asta-i sora mea geamănă și inimile noastre bat la fel, nu vrei să mă iei în brațe? Parcă a mea e mai grea, puțintel.

Și poate că iubirea nu-i decât un ochi pe care Dumnezeu l-a deschis și l-a ascuns într-o carte. Să citim pe furiș, să nu trezim pasărea. Pasărea tristeții ce ne desparte.

Dintre toate oceanele, Inima era cea mai adâncă. Ce bine că-mi ești, Ancora adormită la tâmplă...

Iți scriu scrisori Pe o foaie de ceară. Cu focul din trup, Cu un spic de secară. Îți scriu scrisori Ca ultimul proscris. Cu capul plecat, Ca un mac ce se frânge, Îți scriu scrisori Cu cerneala din

Ma săgeta privirea ta de abanos. Până la Dumnezeu, Până la lacrimi, Până la os. Te iubeam dincolo de destin În fiecare clipă- Până la cruce. Amin!

Eu cred că m-am îmbolnăvit de nostalgie. Oare de-aceea tremură frunza? De dorul meu plânge un nor și o păpădie?

Cum mieii plâng de dorul ierbii, așa și eu, cu genunchii-n țărână. Fă-mă, Doamne, de lapte, seara să mă adulmeci ca lupii.

M-am ascuns de tine Sub frunza de nuc. Lângă sufletul meu, Mirosi a tutun și-a tristețe de cuc.

Tu îmi ești ultimul vers pe care îl scriu cu cerneala din gene. Restul e dor.

Ești cea mai frumoasă. Ai vara pe trup când zâmbești Și-o felie de pepene pe masă. Din coasta mea ești făcută. Dintre toate minunile care sunt, Cuvintele tale au gust De măr și cucută.

Poți să arunci un ochi Peste ultima mea poezie. Să tai o literă, un vers, Să tai în carne vie, Tot n ai sa auzi cum se tânguie noaptea Ultimul crin ce și a pierdut virginitatea. Poți să arunci un

Nu sunt o Sfântă și nici nu voi fi. În mâinile tale, Trupul meu un câmp de păpădii.

respir rar de teamă să nu zboare liniștea respir ca și când aș visa gura ta într-un moment de rătăcire pe trupul meu pe singurul meu trup la sud de inimă acolo unde stă ascunsă viața

imi spui ești atat de frumoasa Nirvana când taci ești a opta minune a lumii ești atât de frumoasă că tremură iarba și carnea pe mine și toate femeile te invidiază și se uită la

Îmi spun toți- Fă și tu ceva cu viața ta. Ai 40 de ani și minte ioc. Mergi cu trotineta si trezești vecinii, A venit moartea , a venit moartea și toată lumea se ascunde după deget și tu știi

a-nmugurit cireșul și sânul tău cât o nucă cu coaja tare s-a revărsat prin iarbă. azi fac economie de cuvinte și privesc. tu stai ca o virgulă îmbrăcată în roz și plângi de bucurie sau

prin aerul de seară tămâios oh Doamne mi-a ajuns privirea ta la os mai jos de cer cuvintele-s năuce mă pregătesc să plec sufletul gol mi s-a urcat pe cruce

Șase,Doamne, șase suflete cu ochi mari își lasă amprenta sub soare. În carne și oase îi simt când zâmbesc. Șase suflete neîntinate aleargă noaptea prin iarbă cu nările dilatate ca armăsarii.

Preafericitilor, îngropați-vă anii și visul cu mâinile goale! Treceți apoi liniștit. Să nu cumva să treziți din adânc conștiința.

mama făcea totdeauna spanac de câte ori protestam ea ridica glasul ușor aripi urcau la cer și era bine și nu puteam s-o refuz peste noi cădea timpul ca praful de pușcă secerând

împărțeam cartea cu tine și timpul apoi cădeam în extaz patul avea memoria lui (eu însă nu) încă mai trec cu mâna peste el doar doar voi găsi undeva copilăria

într-o zi mă voi trezi că ard de nerăbdare să te întâlnesc și în jurul meu se va ridica un zid și un fum greu ca o piatră de moară apoi îmi voi lua inima în dinți și o voi izbi de toți