Poezii

M-am ascuns de tine Sub frunza de nuc. Lângă sufletul meu, Mirosi a tutun și-a tristețe de cuc.

Tu îmi ești ultimul vers pe care îl scriu cu cerneala din gene. Restul e dor.

Ești cea mai frumoasă. Ai vara pe trup când zâmbești Și-o felie de pepene pe masă. Din coasta mea ești făcută. Dintre toate minunile care sunt, Cuvintele tale au gust De măr și cucută.

Poți să arunci un ochi Peste ultima mea poezie. Să tai o literă, un vers, Să tai în carne vie, Tot n ai sa auzi cum se tânguie noaptea Ultimul crin ce și a pierdut virginitatea. Poți să arunci un

Nu sunt o Sfântă și nici nu voi fi. În mâinile tale, Trupul meu un câmp de păpădii.

respir rar de teamă să nu zboare liniștea respir ca și când aș visa gura ta într-un moment de rătăcire pe trupul meu pe singurul meu trup la sud de inimă acolo unde stă ascunsă viața

imi spui ești atat de frumoasa Nirvana când taci ești a opta minune a lumii ești atât de frumoasă că tremură iarba și carnea pe mine și toate femeile te invidiază și se uită la

Îmi spun toți- Fă și tu ceva cu viața ta. Ai 40 de ani și minte ioc. Mergi cu trotineta si trezești vecinii, A venit moartea , a venit moartea și toată lumea se ascunde după deget și tu știi

a-nmugurit cireșul și sânul tău cât o nucă cu coaja tare s-a revărsat prin iarbă. azi fac economie de cuvinte și privesc. tu stai ca o virgulă îmbrăcată în roz și plângi de bucurie sau

prin aerul de seară tămâios oh Doamne mi-a ajuns privirea ta la os mai jos de cer cuvintele-s năuce mă pregătesc să plec sufletul gol mi s-a urcat pe cruce

Șase,Doamne, șase suflete cu ochi mari își lasă amprenta sub soare. În carne și oase îi simt când zâmbesc. Șase suflete neîntinate aleargă noaptea prin iarbă cu nările dilatate ca armăsarii.

Preafericitilor, îngropați-vă anii și visul cu mâinile goale! Treceți apoi liniștit. Să nu cumva să treziți din adânc conștiința.

mama făcea totdeauna spanac de câte ori protestam ea ridica glasul ușor aripi urcau la cer și era bine și nu puteam s-o refuz peste noi cădea timpul ca praful de pușcă secerând

împărțeam cartea cu tine și timpul apoi cădeam în extaz patul avea memoria lui (eu însă nu) încă mai trec cu mâna peste el doar doar voi găsi undeva copilăria

într-o zi mă voi trezi că ard de nerăbdare să te întâlnesc și în jurul meu se va ridica un zid și un fum greu ca o piatră de moară apoi îmi voi lua inima în dinți și o voi izbi de toți

de câte ori mi se face frig mă închei la cămașă să nu mi se vadă sufletul și asta se întâmplă zilnic cu o precizie matematică e limpede că lipsește ceva așa că mă așez în genunchi mă

Trag cu ochiul din plictiseală. Cerul se încruntă, tușește o dată, de două, de optzeci și nouă de ori, apoi tace. O rană adâncă îi crește în piept. Domnilor, să păstrăm un moment de

alergăm cu gura închisă de teamă să nu ne pierdem copilaria inocenți și nu prea în timp ce norii își umflă pieptul de ploaie și Dumnezeu ne privește cu inima cât un purice

umbra ta stă întinsă la soare ca o reptilă- stă și gândește de la o zi la alta moare și învie lacomă din obișnuință

de cate ori bate clopotul linistea se revarsă pe stradă și râsul copiilor umple cerul de păsări grație și inocență pentru o singură clipă în pumni mamele adună noaptea o mie de râuri

în vreme ce eu te iubesc batalioane de ani au pornit la război și se joacă de-a viața trec anotimpurile Ioane semănând furtuni în vârful degetelor geme luna în iarbă și dincolo de

Copacii sunt un fel de femei cu mâinile arse de soare care noaptea dorm iar ziua au grijă să nu se întâmple nimic rău. Asemeni femeilor nasc, au rabdare, se tânguie ca și când ar

Covor de iarbă și fluturi ți-am așternut înainte de toate, și ziua de ieri. și te am iubit cu gândul. și nimeni nu știe de ce sufletul l-am aruncat într-o colivie.

Þintesc spre cer cu grație și disperare. Zarea e-n sânge ca o garoafă, Ca inima mea peste care pășesc în șir indian anii.