imi spui
ești atat de frumoasa Nirvana
când taci
ești a opta minune a lumii
ești atât de frumoasă
că tremură iarba și carnea pe mine
și toate femeile te invidiază
și se uită la
într-o zi mă voi trezi că ard de nerăbdare să te întâlnesc
și în jurul meu se va ridica un zid și un fum
greu ca o piatră de moară
apoi îmi voi lua inima în dinți
și o voi izbi de toți
în vreme ce eu te iubesc
batalioane de ani au pornit la război și se joacă de-a viața
trec anotimpurile Ioane semănând furtuni
în vârful degetelor
geme luna în iarbă și dincolo de
din toate părțile se aud voci-
te paște un dor ca o veșnicie
absent mi-arunc privirea peste umăr
pașii tăi construiesc labirinturi în iarbă
în aer speranțe și fluturi
oraș nebun
cu femei care iși lasă urma la tine în suflet
și străzi cenușii
în pântecul tău
mi-am băut mințile
zadarnică
această sete care îmi inundă trupul
port în podul palmei umbra
seara de august-
pe o frunză de nufăr
singur broscoiul
***
rupere de nori
pe ulița satului-
trecători grăbiți
***
șuieră vântul-
cu fața la fereastră
luna
la granița dinspre poem
jumătate de lună aleargă desculță
muzica frunzele oamenii privesc pe furiș cum ninge pe partea cealaltă a nopții
miroase a dragoste ruptă din rai
ca un ecou
cerul
In noaptea aceea
Luna plangea ,
Siroindu-si lacrimile aurii
Peste sufletul meu trist,
Sfasiat de ignoranta ta.
Mi-aduc aminte
Cum ai muscat din el.
Cu atata sete,
Potolindu-ti foamea
Cu
Adevărul e în noi
Dincolo de mine
E doar zborul gândurilor sihastre
Aripile glasului mut
Ce se frâng de durere
Dincolo de tine
Sufletul timpului ascunde
Bătaia orelor ce –anunță
Curgerea
Ma regasesc in florile ce mor
Pictate in nuante de tristete,
E toamna azi,si e atata dor
Cuprins in alb buchet de tinerete.
Ma regasesc in stelele ce pier
Cand seara ploapa vietii o
m-am zarit pe furis in oglinda apei.
mi se parea ca ma regasesc cuprinsa
undeva intre abisul turcoaz
si cercurile concentrice,
cu radacinile infipte adanc
in inima pamantului,
si bratele
între două clipiri mai curgeam câte un cerc
cu glezne pustii
acostam la țărmul realității
aveam intotdeauna nordul înainte
și măinile impletite ad-hoc într-o stare de bine
miroseam a departe și
Sunt,
Lacrima ce curge pe obrazul tau,
Atunci,
cand,
Din adancul inimii
Se naste suferinta.
In nopti salbatice de mai,
Sunt mangaierea trupului muncit
de tainice dorinti.
Un inceput
Te-as fi dezbracat de iubire cu mainile
Dar mi-au ramas doar cioturi
Atunci cand,dorindu-te
Te-am imbratisat prea tare .
Si ti-am facut alte haine
Cu sange izvorat
Din sufletul amputat de
Eu m-am nascut într un gând,
Măr, prima ispită,
Și mă tot gândesc ,
Unu și cu unu fac doi
Sau poate trei,sau patru sau cinci,
Asta depinde câte semințe
Pierdem pe drum,
Și mă frământ
Nu mai plâng macii
Apusuri de soare
Pe trupul palid al câmpiilor.
Acum iarba se inconvoaie
Sub copitele timpului
Lacrimând dimineți
Trăite ascetic ,
Clipele se pierd
În vârful inelelor
când liniștea de iarnă îmi răsare-n palme
mă lepăd de tine iubitule
mă scutur de privirile tale
ca un copac de frunzele bolnave
mi-arunc și amintirile ce-mi bat la porți
în alte anotimpuri
mă
Am incercat sa ajung la stele
Catarandu-ma printre taine,
Scrijelindu-mi genunchii
in stiinte ce mor.
Am intalnit in cale uitate comori,
Amalgam de lumini
Si iernatice flori,
Si-am cules
și-ar mai fi trebuit să-ți spun că
în fiecare dimineață mă nasc din nou
printre crengile amorțite de somn
sufletul meu dansează după același ritm
de la rece la cald
am uitat cum imi era
In alb prea curat am pastrat inocenta
Si visul oricarui zburdalnic copil,
In roz si in bleu se transforma esenta,
Cantata adesea intr-un vodevil.
Cu rosu imi scriu azi caustica rana
Ce arde
Visand la copilarie,
Imi intindeam gatul peste luna albastra,
Prindeam cu o mana cerul
Si-l trageam peste mine
Acoperandu –ma cu valul de stele
Obosite de-atata noapte.
Ma plimbam descultata de
fără să țină cont de ceilalți
naște cu ochii închiși uneori
poartă dragostea la căpătâi
are miros de cuvinte ascunse
pe foi de hârtie sau margini de piatră
el trăiește
la două trei zile un
