Poezie
retrospecție
1 min lectură·
Mediu
Îndurerată, gândurile mele,
Le-ascund ca și un melc în cochilie.
Cândva pășeam cu tine printre stele
Și respiram prin pori melancolie.
Paralizați de o iubire oarbă,
Jucam șotron ținându-ne de mână.
Un greier fluiera pe-un fir de iarbă,
Noi ascultam concertu-o săptămână.
Din curcubeu rupeam câte o culoare,
Când, navigând pe valuri de speranță
Făceam cununi din razele de soare
Și ne puneam iubirile-n balanță.
Acum privesc în fiecare seară
Felii de amintiri cândva trăite.
Aprind apoi o ultimă țigară,
Și mângâi două poze vestejite.
0103546
0

,,Aprind apoi o ultimă țigară,
Și mângâi două poze vestejite.\'\'