Claudiu Tosa

pentru ca e un poem reusit, descriptiv, usor optzecist as spune, cu un final care m-a facut sa zambesc. Simbolismul parului ars si al frunzelor impreuna cu imaginea radacinii mari gata sa iasa din tine creaza un areal deosebit, hipnotizant pentru cititor, asternand un calm indefinibil in finalul textului.

Indraznesc sa spun ca as reduce totul la ultimul vers care spune suficient de multe asa incat de restul nici nu mai e nevoie.

M-a facut foarte curios titlul si ma bucur ca am intrat aici. In literatura, genul asta de texte care sunt adevarate cropuri ale lumii in care traim, sunt un deliciu atunci cand sunt scrise bine. Textul mi-a dat senzatia unei lumi construite in layere, asa ca in Photoshop, din care ai dezactivat o parte pentru a se putea vedea maturatorii si dimineata. Ca un film in care deodata numai doua lucruri se mai misca, restul ramanand fix. Singurul lucru in privinta caruia sunt nesigur e "hârșâit", cred ca l-as sterge, am impresia ca e usor in plus si imi place cum suna si se simte textul fara el. Repet insa, e frumos poemul, cap-coada. Mai ales finalul, care e elegant si deopotriva profund.

si daca stau bine sa ma gandesc textul e fix ca expresia fotografica a unei stari.

Cred ca am simtit un fel de rupere prea brusca intre prima strofa si restul poemului. Pe baza primei si a ultimei strofe as rescrie textul. In rest remarc un procedeu repetitiv in ceea ce priveste obtinerea efectului din final, pe care il folosesti si in alte texte.

Iti multumesc in primul rand pentru vizita si semnalizarile legate de diacritice si punctuatie.

In mod paradoxal si eu ma regasesc in unele lucruri pe care le postezi si/sau in unele imagini, identificandu-ma cu ele nu de putine ori 100%&. Iar asta nu este de acum ci de mai demult, de prin 2006-2007. Da, ceea ce scriem este la prima vedere diferit dar mie personal tocmai asta imi place, cand oameni aparent diferiti sunt uniti de ceea ce numai la prima vedere ii diferentiaza. Cred ca asta e si motivul pentru care nu am rezistat sa merg pe la cenaclurile contemporane unde trebuie sa fii la fel ca ceilalti. In ceea ce priveste "tehnicile creatoare" si acolo ai dreptate.

Iti multumesc inca o data pentru popas si te mai astept.

Nu obisnuiesc sa despic poemele in 2 sau 3 sau mai multe, dar primele trei versuri ma fac invidios pentru faptul ca nu le-am scris eu. Reprezinta epicentrul textului tau de la care restul deriva si la care revin cu gandul dupa recitire. E o imagine de forta si totusi uzuala, dar al carei uzual ascunde o intreaga filosofie.

Stilul tau a suferit modificari, dar intr-o maniera foarte naturala, fara sa para ca fortezi si in acelasi timp, atunci cand esti sentimentala sau melancolica, fara sa fii patetica. Chiar te scrii pe tine asa cum esti si iti asumi ceea ce simti indiferent ce cred ceilalti. Si o faci fara a brava si/sau a fi aroganta sau a cadea in patima grafomanismului (asa cum o fac unele colege de pe aici care cand isi iau cate un negativ inchid sirul comentariilor). Cred ca asta e unul din lucrurile pe care l-am invatat de la tine. Dar primul lucru invatat a fost cuvantul *balast*, demult, demult de tot.
Spun ca modificarea stilului tau e naturala pentru ca totusi se simte in epicentrul sau felul in care scriai mai demult, un stil un pic asemanator cu cel al lui mat, dar totusi diferit, avand ceva propriu, specific, spre diferenta de mat (Dumnezeu sa-l ierte) care imi amintea mereu de naum. Tu imi amintesti in schimb de tine. Si uneori de Nexus (ca tot l-ai mentionat).

De-a lungul anilor am inteles ca atunci cand iti place un text e bine sa insisti si sa citesti mai mult din opera autorului, imaginea de ansamblu dand noi perspective si interpretari textelor in cazul in care autorul chiar are ceva de spus. Spre exemplu la Nichita Stanescu e o chestie similara. Independent de textele consacrate are unele carora nu le-ai da mare atentie daca nu i-ai cunoaste opera, care iti modifica total modul de perceptie in ceea ce il priveste.

Imi plac textele pe care le-ai postat aici. Dupa cum am mai spus intr-un comentariu tonul asta te prinde. As minti daca as spune ca unul iese in evidenta mai mult decat celelalte doua. Toate trei mi se par reusite cu mentiunea (totusi) ca imi place cum l-ai incheiat pe ultimul :) al carui prim vers e... discutabil. Dar timpul le rezolva pe toate.

Ca tot l-ai mentionat pe Nexus, imi amintesc cum postam demult cate 3 texte pe zi iar el ma comenta incurajandu-ma, desi *poemele* respective erau ingrozitor de patetice si telenoveliste. Uneori mai dau peste ele si pur si simplu nu rezist sa duc la capat mai mult de 4-5 versuri. Nexus era o adevarata senzatie. Cheevas la fel, in felul sau. Si mai era un tip pe care l-am prins numai o scurta perioada de timp dar care scria foarte bine, Atman.

Si eu fac parte din cei care detesta lamentarile si nostalgia dusa la extrem. Nostalgia in sine nu o detest, ca orice lucru din viata asta avand rolul ei atata vreme cat nu vine intr-o cantitate prea mare.

Textul scris nu cred ca e nostalgic (in acel sens exagerat), cu atat mai putin patetic. Dimpotriva. Are ceva minimalist, urban si o foarte usoara nota nostalgica. Sa stiti ca si Bukowski era nihilist de exemplu dar in multe poeme de-ale lui se simte exact contrariul. Poemul de fata mi-a placut pentru naturaletea cu care e descrisa starea autorului, lipsita de lamentare, metafore incropite din nimic dar si pentru lipsa de predictibilitate. In ziua de azi 95% din ceea ce se scrie e foarte previzibil, procent in care textul de fata (pentru mine) nu se incadreaza.

P.S: V-am citit si prin alte parti si am ramas cu o impresie placuta.

La mine a fost de efect al doilea. M-a facut sa rad. Foarte vizual, foarte puternic si dinamic. Depinde acum de backgroundul fiecarui cititor care aterizeaza pe aici. Totusi cele 3 texte mi se pare ca acopera perfect eventualele tipologii ale vizitatorilor acestei pagini. Poate ca textul doi e putin previzibil in sensul ca soacrele au fost onorate in epopeea lor nesfarsita pe aceasta planeta nu de putine ori cu apelativul vipera. Totusi forma actuala mi se pare cu mult mai reusita, de efect.

Ai scris un fel de poem-confesiune caruia nu i se poate reprosa sincer nimic. E genul de lirism simplu, frust, care nici nu epateaza dar nici nu cauta sa surprinda. Nu cade in patima peroratiei de dragul subiectului ci, din contra, schiteaza un tablou usor minimalist si bine comprimat. Citind nu am putut sa nu imi aduc aminte de bunica mea care probabil a fost pentru mine la fel de importanta ca tatal tau pentru tine. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Textul mi-a creat o senzatie de deja-vu citind despre orasul cu un singur pacat si sare. Era previzibila aluzia biblica. Tocmai de aceea mi-as fi dorit sa se termine altfel, fara a reveni la aluzia respectiva care nu aduce nimic intr-un final.

Te rog sa nu te superi pe mine dar probabil datorita starii de spirit foarte optimiste pe care o am astazi am c a p i a t de ras. Nu, nu e o indirecta cu privire la faptul ca ar trebui sa te apuci de comedie, ci o afirmatie foarte sincera. Poezia nu trebuie sa ne faca sa suferim si sa plangem, ne poate face deopotriva sa si radem. Iar textul tau in prima jumatate este de coma. Ai un discurs sincer si direct, ca din pistol, percutezi fara sa iti pese de aparente si interpretari si poate ca intr-un fel sochezi (pe mine personal nu) dar desenezi un tablou al realitatii cat se poate de credibil. Nu am sa ascund faptul ca dupa parerea mea devii undeva pe la "mirosurile amestecate de spermă și pizdă" teribilist (dupa parerea mea), in sensul ca imaginea iti iese si fara versul respectiv. Nu ma intelege gresit, nu ma deranjeaza versul in sine dar mai bine ti-ai pastra din gloante, nu le trage pe toate deodata. De asemenea ai cam multi de "de" undeva spre sfarsit (as reformula unele versuri).

Esti tare, pe cuvant, mai scrie. Si nu spun asta pentru ca iti percep poemul ca pe o sursa de divertisment ci din contra. Am mai citit intre timp alte texte de ale tale si constat ca in spatele imaginilor dure exista clarviziune si profunzime. Uneori o arati, alteori nu, alteori stii sa o arati alteori nu stii, dar e in regula. Imi aduci aminte foarte mult de mine, candva undeva. Dar asta este o alta poveste. Am sa te mai citesc cu siguranta. Multa bafta!

Mi-a placut mult prima strofa. Reuseste sa construiasca o stare generala puternica. Din pacate poemul se pierde dupa parerea mea. In special in strofa trei unde apar speranta, iubirea, uitarea, aripile si eternitatea, elemente de sine statatoare incarcate deja emotional si pe langa care aproape orice se spune e cam de prisos.

Dat fiind faptul ca poemul are la baza intertextul l-as mai fi scurtat. Sunt imagini foarte reusite pe alocuri dar din a caror forta se pierde datorita lungimii textului care mizeaza practic pe un simbolism asociat mai degraba si nu pe cursivitate sau pe o idee.

Un text reusit si cursiv cap-coada. Singura problema ar fi ca in ultimele 8 versuri e o avalansa de "de"-uri care la un moment dat deranjeaza si taie din cursivitatea poemului. Imaginea primaverii "expirate" este expusa intr-o retorica simpla, directa, care reuseste totusi sa creeze o stare palpabila dar mai ales credibila, care te patrunde. Nu as putea sa aleg ceva anume din text pentru ca intr-adevar mi se pare bun de la inceput pana la sfarsit.

Am vrut sa iti las in comentariul meu un link si se pare ca am uitat.
https://www.poezie.ro/index.php/author/0000159/matei_ghigiu

Si autorul respectiv care din pacate nu mai e printre noi are un stil aparte, apropiat de Naum. Nu stiu daca o sa-ti placa dar se apropie de unele texte de ale tale.

Ca sa nu mai spun de titlu care e adorabil in ceea ce priveste textul numarul 2 :)

Am citit un poem cuminte, simplu, care nu se ia de gat cu vreun laureat al Nobelului pentru literatura (si nici nu ar trebui sa o faca), un poem care se simte, intuieste si se vizualizeaza.

Atitudinea unora din subsolul acestui text e de-a dreptul disproportionata cu starea evocata de poem dar si cu circumstantele.
Din exces de zel sau teribilism au sarit colegii, dupa parerea mea, calul. Mai lipsea sa ti se zica sa te duci in piata publica sa te legi singur de o barna si sa strigi la trecatori sa vina sa te biciuiasca pentru acel "mama" din prima strofa. La alte lucruri nu ma mai refer.

Cand in numele literaturii "de calitate" apelam la ghiolbaneala ne decredibilizam 100%.

Tudore, sper ca esti sanatos si bine. Te saluta un muritor de rand.

Ioana, as scapa de versul cu adam si eva. Continutul textului si titlul se leaga atat de bine incat nu e nevoie de el, ar fi ca si cum te explici daca l-ai lasa, dupa parerea mea.

E un pastel foarte reusit, expresiv la un nivel subliminal a carui forta sta in comparatia cu exercitiul lamaze.