Poezie
despre Niște îngeri
2 min lectură·
Mediu
Ioana
poate am să scriu despre tine
pe tine te iau în brațe îmi întind mâinile și brațele mele
se fac punte peste toate cuvintele scrise,
te iau în brațe
mă îmbrac în hainele tale
în paltonul tău ciclam voi fi și eu înger
în hainele tale voi simți și eu ce simt ceilalți
câtă bucurie e în ceilalți
câtă tristețe e în ceilalți
și câtă dragoste a mai rămas în mine
Andreea
Cu Andreea țin minte că eram prietene instant
ca atunci când te sună un număr necunoscut și ești în vocea celuilalt brusc
de parcă l-ai ști de vreo două mii de ani din timpul vreunei molime, vorba Silvicăi, și ați supraviețuit împreună,
poate pentru Andreea va rămâne mereu mama lui Tilică pisilică
poate pentru că Andreea vede logica lumii ăsteia și pentru mine,
poate pentru că e născută în aceeași zi cu taică-meu,
cu ascendenții mei și cu toate generațiile care a trebuit să se întâlnească
pentru ca toate acestea să se întâmple
Dan
Pe Dan nu îl cunosc
Dan scrie poezii pe poezie ro
Dan scrie comentarii pe poezie ro
îmi scrie comentarii
și de la o vreme e singurul care îmi mai pronunță numele
nu, nu mi-l pronunță, îl scrie la rubrica de concluzie rezumat
iar eu zâmbesc
zâmbesc larg
mă uit la site-ul ăla și zâmbesc larg ca pe vremurile când aveam
nivel zero și mă comenta Nexus
pe atunci râd era vers
erau vremuri bune
precum vremurile antice când vai la naiba mai era o ciumă o holeră, una alta,
din care nouă ne-a rămas doar satisfacția de a afla cum
mai murea unul altul, despre cum iubeau oamenii ăia nu știm mare lucru, dar mai ales
despre cum urau,
Dan poate nu știe că de la o vreme aș scrie și eu ca și el
poezii cu expresii vulgare
aș bifa text cu expresii vulgare
ca viața asta, ca noroiul prin care călcăm pe jos când credem că am găsit curcubeul de sus
dar am să mă limitez
am să mă limitez în seara asta
la p mă-sii
034122
0

Spun ca modificarea stilului tau e naturala pentru ca totusi se simte in epicentrul sau felul in care scriai mai demult, un stil un pic asemanator cu cel al lui mat, dar totusi diferit, avand ceva propriu, specific, spre diferenta de mat (Dumnezeu sa-l ierte) care imi amintea mereu de naum. Tu imi amintesti in schimb de tine. Si uneori de Nexus (ca tot l-ai mentionat).
De-a lungul anilor am inteles ca atunci cand iti place un text e bine sa insisti si sa citesti mai mult din opera autorului, imaginea de ansamblu dand noi perspective si interpretari textelor in cazul in care autorul chiar are ceva de spus. Spre exemplu la Nichita Stanescu e o chestie similara. Independent de textele consacrate are unele carora nu le-ai da mare atentie daca nu i-ai cunoaste opera, care iti modifica total modul de perceptie in ceea ce il priveste.
Imi plac textele pe care le-ai postat aici. Dupa cum am mai spus intr-un comentariu tonul asta te prinde. As minti daca as spune ca unul iese in evidenta mai mult decat celelalte doua. Toate trei mi se par reusite cu mentiunea (totusi) ca imi place cum l-ai incheiat pe ultimul :) al carui prim vers e... discutabil. Dar timpul le rezolva pe toate.
Ca tot l-ai mentionat pe Nexus, imi amintesc cum postam demult cate 3 texte pe zi iar el ma comenta incurajandu-ma, desi *poemele* respective erau ingrozitor de patetice si telenoveliste. Uneori mai dau peste ele si pur si simplu nu rezist sa duc la capat mai mult de 4-5 versuri. Nexus era o adevarata senzatie. Cheevas la fel, in felul sau. Si mai era un tip pe care l-am prins numai o scurta perioada de timp dar care scria foarte bine, Atman.