au fost arbori în spatele casei pe care i-am auzit născând

ai călcat vântul de miazănoapte în tălpile goale iar pe mine m-ai suit la poarta cerului să-ți aud murmurul glasului stins de atunci lumea mea șoptește de atunci lumea mea încearcă din răsputeri să așeze nisipul în clepsidră oamenii schelete fac rocada din verdele ierbii în întuneric e cu atât mai mare cu cât tot întuneric e născut din oameni cu pielea dezlipită de retină într-o piață mare, cosmic construită Dumnezeu își ia luna din ascunzișuri aripile refăcute un suflet de copil vechi alătură cailor albi și arborii și lumina în spatele casei i-am auzit născând